Reclamă

Uniunea Europeană plănuiește să blocheze importul unor produse alimentare care nu respectă criteriile sale, o decizie menită să protejeze fermierii europeni, potrivit unui raport al Financial Times. Oficialii comunitari intenționează să discute, săptămâna următoare, despre o înăsprire a restricțiilor la importuri, o mișcare ce ar putea genera tensiuni suplimentare cu partenerii comerciali.

Printre produsele vizate ar putea fi soia boabe din Statele Unite, cultivate cu pesticide interzise fermierilor din UE. Comisarul pentru sănătate și bunăstare animalelor, Oliver Varhelyi, a declarat recent că: „Avem semnale foarte clare de la Parlamentul European, avem semnale foarte clare de la statele membre și de la fermierii noștri: orice este interzis în UE, ar trebui să fie interzis chiar dacă este vorba de un produs importat”.

Președintele SUA, Donald Trump, a criticat recent țările care blochează produsele americane și amenințat cu tarife vamale suplimentare împotriva celor care nu reconsideră această politică. Deși Comisia Europeană a rezistat până acum presiunilor venite din Franța și alte state-membre pentru un tratament egal, se tem că aceasta ar putea contraveni regulilor Organizației Mondiale a Comerțului.

Strategia comunitară este inclusă în Viziunea pentru Agricultură, concepută de comisarul pentru Agricultură, Christophe Hansen. Un oficial a declarat că vorbim doar despre cele mai periculoase pesticide și va exista un studiu de impact pentru protejarea competitivității înainte de orice decizie, menționând necesitatea pentru produse precum cafea, mango și avocado.

Substanțe ca paraquat, un ierbicid interzis în UE dar folosit în SUA, sunt printre cele vizate de interdicții. În plus, Comisia Europeană va include standarde mai stricte pentru bunăstarea animalelor în viitoarele acorduri comerciale, acoperind aspecte legate de spațiul necesar pentru animale și curățenia acestora, ceea ce poate crește costurile pentru fermierii europeni.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro