UE a căutat în ultimele săptămâni soluții pentru a reduce cererea de gaze. În acest context, Comisia Europeană s-a oprit asupra unei decizii. În următoarea perioadă, măsura de urgență re reducerii a cererii de gaze va fi prelungită. Scopul este acela de a lua măsuri încă de pe acum pentru iarna viitoare, spun reprezentanții Comisiei. Măsura de urgență implementată în urmă cu câteva luni ar urma să expire în curând.
UE se asigură că nu vor exista probleme în sectorul gazelor naturale pe parcursul iernii viitoare
După scenariile apocaliptice de anul trecut legate de teama europenilor că nu vor avea gaze peste iarnă, lucrurile arată complet diferit acum. După acest sezon de iarnă, Europa este aprovizionată cu suficientă energie. Cu toate că Rusia a decis să sisteze multe dintre livrările cu gaze naturale, după ce a invadat Ucraina.
Reprezentanții Comisiei Europene sunt de părere că țările membre ar putea să prelungească obiectivul voluntar de reducereii în ceea ce privește cererea de gaze. Diferența în acest sens ar trebui să fie de 15% în raport cu media de consum din 2017-2022, spun reprezentanții Comisiei.
Măsura de urgență care este implementată în acest sens urmează să expire în curând. Astfel, până la finalul lunii martie, prelungirea ar trebui să fie deja aplicată.
Țările membre ale Uniunii Europene au aplicat ca măsuri în acest sens și reducerea consumului combinat de gaze cu până la 19%. Perioada de raportare este cuprinsă între august 2022 și ianuarie 2023. Un avantaj major în acest sens au fost temperaturile deosebit se calde pentru iarnă.
De altfel și creșterile de tarife i-au determinat pe consumatori mici și mari să reducă drastic cererea. Toate acestea au condus la un rezultat care ne avantajează în iarna următoare, spun reprezentanții Comisiei. Rezervele de gaze din depozite fiind destul de mari.
Acest context a dus și la dezvoltarea energiei durabile într-un timp record. Consumatorii au început să prezinte mai mult interes legat de această zonă.