Reclamă

UDMR, formațiunea politică ce reprezintă maghiarii din România, are asigurată intrarea în Parlament și ar putea continua tradiția de a participa la guvernare alături de principalele partide, asigurând astfel o majoritate stabilă. Alegerile parlamentare sunt programate pentru 1 decembrie, iar sondajele arată șanse mari pentru PSD, PNL, USR, AUR, UDMR, SOS și REPER în următorul legislativ (2024-2028).

În acest context, UDMR a prezentat „Programul Rațiunii”, un set de 25 de măsuri ce acoperă domenii-cheie precum Economia, Educația, Sănătatea, Externe/Apărare și Justiția.

În sectorul economic, UDMR pledează pentru reducerea impozitului pe muncă, introducerea salariilor bazate pe performanță, plafonarea contribuțiilor pentru asigurările de sănătate și eliminarea suprataxării muncii part-time. De asemenea, propun reducerea contribuției la asigurările de sănătate în funcție de numărul copiilor dintr-o familie.

Formațiunea mai subliniază necesitatea ca instituțiile statului să plătească penalități pentru întârzieri și propune declararea industriei de prelucrare ca un sector strategic. UDMR susține și simplificarea sistemului fiscal pentru antreprenori.

Un alt punct important din program vizează opoziția față de reforma teritorială și desființarea unor instituții precum prefecturile, trezoreria și agențiile fiscale regionale. De asemenea, UDMR propune eliminarea unor taxe considerate inutile și păstrarea veniturilor locale în comunitățile unde sunt generate.

Pentru 2035, UDMR își propune ca toate localitățile să aibă acces la servicii medicale, apă curentă, canalizare, drumuri asfaltate și internet.

În educație, UDMR solicită limitarea la 30 de ore pe săptămână pentru elevi și diferențierea examenului de Bacalaureat pe două niveluri. De asemenea, sunt cerute manuale de limba română îmbunătățite pentru elevii maghiari și utilizarea limbii maghiare în regiunile unde comunitatea este semnificativă.

În domeniul Sănătății, UDMR propune digitalizarea programărilor în toate instituțiile medicale. Aceste măsuri sunt menite să contribuie la dezvoltarea economică și socială a țării, având totodată în vedere nevoile comunității maghiare.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro