UDMR obține în premieră un mandat de deputat în județul Vaslui
UDMR a obținut pentru prima dată un mandat de deputat în județul Vaslui prin candidatul Boglarka Kantor, originară din Gheorgheni, județul Harghita. Conform Agerpres, Uniunea Democrată Maghiară din România a primit 544 de voturi la Camera Deputaților, iar acest mandat a fost obținut în urma redistribuirii.
Partidul Social Democrat (PSD) a câștigat două posturi de deputat. Printre cei aleși se numără președintele organizației județene, Adrian Solomon, care este acum la al cincilea mandat în Camera Deputaților, și Ana Rinder, managerul Spitalului Județean de Urgență, aflată la primul mandat parlamentar. PSD va avea reprezentare și în Senat prin Victoria Stoiciu, consilier la Cancelaria Prim-ministrului.
Formațiunea politică AUR, plasată pe locul al doilea în preferințele electoratului din Vaslui, a obținut un post de deputat prin Laura Gherasim, originară din Vaslui, dar în prezent stabilită în București.
USR a reușit la redistribuire să obțină un post de deputat, acesta fiind câștigat de Mihai Botez, președintele organizației județene, care se află la al treilea mandat. De asemenea, USR obține un post de senator, ocupat de Cătălin Mîndru, fost viceprimar în perioada 2020-2024.
Raisa Enachi, care a fost aleasă deputat în 2020 pe listele AUR, a obținut un al doilea mandat în Camera Deputaților, de această dată din partea S.O.S România. Această formațiune a câștigat la redistribuire și un post de senator prin candidatul Cristian Bem, din Voluntari.
Andrei – Ionuț Teslariu va merge în Camera Deputaților din partea grupului POT.
Trebuie menționat că, pentru întâia oară, Partidul Național Liberal (PNL) nu are niciun reprezentant în Parlament din județul Vaslui.





