Reclamă

Ucraina a cedat peste 40% din teritoriul cucerit în regiunea rusă Kursk în urma unei ofensive surpriză din august, după numeroase contraatacuri ruse, a declarat o sursă militară ucraineană de rang înalt. Conform informațiilor oferite de Statul Major al Ucrainei, Rusia a desfășurat aproximativ 59.000 de militari în regiune după atacul fulger al forțelor Kievului, care a surprins Moscova la doi ani și jumătate de la invadarea Ucrainei de către Rusia.

„Cel mult, noi am controlat circa 1.376 de kilometri pătraţi. Acum, desigur, acest teritoriu este mai mic. Inamicul îşi sporeşte contraatacurile”, a afirmat sursa. „Acum controlăm circa 800 de kilometri pătraţi. Vom deţine controlul asupra acestui teritoriu atât timp cât este necesar din punct de vedere militar”, a mai spus aceștia.

Ofensiva din Kursk a reprezentat prima invazie terestră în Rusia lansată de o putere străină după cel de-al Doilea Război Mondial. Scopul Kievului a fost să oprească atacurile ruse în estul și nord-estul Ucrainei, să forțeze retragerea trupelor ruse care avansează în est și să obțină un avantaj în eventuale negocieri de pace. Cu toate acestea, forțele ruse continuă să avanseze în regiunea Doneţk din estul Ucrainei.

Sursa ucraineană a menționat și prezența a aproximativ 11.000 de soldați nord-coreeni în regiunea Kursk, pentru a sprijini Rusia, însă cea mai mare parte a acestora își continuă pregătirea. Până în prezent, Moscova nu a confirmat sau infirmat prezența acestor forțe, iar Ministerul Apărării rus nu a oferit o declarație oficială pe această temă.

Până acum, Reuters nu a reușit să verifice independent informațiile și cifrele prezentate.


Reclamă

Share.

Mircea Becheanu, un jurnalist cu o carieră de peste două decenii, este renumit pentru reportajele sale incisive și analizele aprofundate ale evenimentelor politice și sociale. Dedicația sa pentru jurnalismul de calitate și integritatea profesională l-au transformat într-o voce respectată și influentă în media.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro