Ucraina a solicitat miercuri statelor vecine membre NATO să intercepteze rachetele și dronele rusești care au în vizor ținte din regiunile vestice ale țării, transmite AFP, preluată de Agerpres. Andrii Sibiha, șeful diplomației ucrainene, a declarat: „Rușii lovesc din ce în ce mai mult instalații din apropierea graniței cu NATO” și a cerut un „răspuns comun, ferm și decisiv”. Sibiha a subliniat că doborârea acestor proiectile „ar fi un pas demn și corect”.
Promisiuni de sprijin au venit din partea Statelor Unite și Marii Britanii, al căror secretari de stat, Antony Blinken și David Lammy, s-au aflat miercuri la Kiev. Oficialii au declarat că vor răspunde „de urgență” cererilor Ucrainei, care solicită posibilitatea de a lovi în profunzime teritoriul rusesc cu ajutorul rachetelor occidentale.
Vizita lui Blinken și Lammy survine într-un context dificil pentru Ucraina, unde forțele sunt confruntate cu provocări pe frontul de Est, în pofida unei ofensive surprize începute la începutul lunii august în regiunea rusă Kursk. Kievul continuă să insiste pe autorizarea lovirii unor ținte mai îndepărtate în Rusia, folosind rachete cu rază lungă de acțiune furnizate de Occident. Între timp, Moscova este acuzată că ar fi primit rachete balistice din Iran.
Antony Blinken a subliniat: „Lucrăm de urgență pentru a ne asigura că Ucraina dispune de ceea ce are nevoie pentru a se apăra eficient.” Blinken a mai precizat că discuții suplimentare vor avea loc între președintele american Joe Biden și prim-ministrul britanic Keir Starmer vineri, acestea fiind axate pe soluționarea cererilor înaintate de Ucraina.