Războiul dintre Rusia și Ucraina continuă, iar consecințele sunt tot mai grave. Bombardamentele masive ce au avut loc miercuri au provocat pene de curent în toate Ucraina. Urmările au fost grave, iar situația nu pare să se îmbunătățească. Astăzi, Ucraina și-a închis granițele cu România și Ungaria.

Astăzi, Serviciul de Stat al Frontierelor din Ucraina a anunțat că mai multe puncte de trecere a frontierei cu România și Ucraina au fost închise. Acest fapt vine ca urmare a penelor de curent cu care Ucraina se confruntă. Astfel, în prezent trei posturi de control de la frontierele cu România şi Ungaria nu funcţionează.

 „Din cauza lipsei de electricitate, înregistrarea persoanelor şi vehiculelor nu se desfăşoară la punctul de control Solotvino, la granița cu România, nici la posturile de control din Kosino şi Dzvinkove, la frontiera cu Ungaria”, a transmis SEF.

Bombardamentele de miercuri au lăsat aproape tot teritoriul Ucrainei fără curent. În această dimineață, 70% din Kiev se afla în beznă. Se lucrează pentru restabilirea alimentării cu energie electrică. Potrivit presei din Ucraina 16 regiuni ar fi primit din nou curent.

Moldova, victimă colaterală

Situația din Ucraina se răsfrânge si asupra Moldovei. Atacurile rusești au afectat și alimentarea cu energie electrică a Republicii Moldova. Ieri o pană de curent a afectat țara pentru multe ore. În sprijinul Moldovei a venit România. Însă, potrivit spuselor lui Klaus Iohannis interconectările directe dintre cele două țări sunt insuficiente.

Evident că noi ajutăm Republica Moldova. Până în momentul de față am livrat tot ce a trebuit, respectiv tot ce ni s-a cerut. Însă aceste sincope în alimentarea cu electricitate apar dintr-un motiv foarte clar. Interconectările directe dintre România și Republica Moldova sunt total insuficiente.

Acest aspect a fost neglijat ani de zile și în momentul de față, chiar dacă România oferă electricitate Republicii Moldova, o parte semnificativă merge prin Ucraina și este ca atare supusă acestor atacuri.”, a declarat Klaus Iohannis, joi, într-o conferință comună cu președintele Lituaniei, Gitanas Nausėda.