Pe lângă aplicația prin intermediul căreia te poți deplasa cu ușurință dintr-un loc într-altul, mai nou, Uber, intenționează să implementeze un sistem prin care să faciliteze găsirea muncitorilor sau locurilor de muncă temporare.
Serviciul Uber s-a remarcat prin aplicația de ride sharing și în prezent se ocupă și de Eats, prin care se poate livra mâncare, Uber Work fiind următoarea țintă.
Prin aplicația respectivă, se vor putea găsi muncitori pentru o perioadă de timp limitată, sau joburi sezoniere.
Debutul, conform informațiilor din prezent, va fi în Chicago, unde în ultimul an a și fost testată, dar se pare că se ia în calcul și posibilitatea de lansare la scară largă, în Europa inclusiv.
Aplicația Uber Work ar fi dezvoltată ca muncitorii, cum ar fi chelnerii și bucătarii – dar și alții cu meserii asemănătoare – să poată găsi mai ușor afaceri care au nevoie de astfel de servicii, însă pe termen limitat.
Pentru acest sistem, spre deosebire de Eats și ride sharing, Uber vrea să stea departe de angajarea propriu-zisă, lucrând în acest caz cu agenți de recrutare, care să se ocupe de la informațiile necesare angajării și până la taxele de plată pentru salariu.
În aplicație, un potențial angajat poate vedea banii pe care i-ar putea câștiga, ce presupune respectiva poziție, precum și programul de muncă.