Tzancă Uraganu, scandal cu un preot. Manelistul l-a jignit chiar în biserică. VIDEO
Tzancă Uraganu a reușit să își uimească fanii. Deși nu pare genul de persoană care caută scandalul, de data asta, manelistul nu s-a mai putut abține. Acesta și-a găsit partener de ceartă chiar în sânul bisericii, iar momentul a devenit viral.
Tzancă Uraganul este unul dintre maneliștii care a fost mereu în centrul atenției. Piesele sale au creat de fiecare dată controverse, însă artistul a învățat că și reclama negativă tot reclamă este. Pe cât de transparent este cu partea profesională, pe atât de secretos este cu cea personală. Tzancă a încercat, pe cât posibil, să stea cât mai departe de scandaluri, însă asta nu i-a reușit mereu.
Manelistul nu pare adeptul certurilor, cu atât mai puțin să le creeze el. Ei bine, se pare că există și situații excepționale în care acesta își pierde cumpătul și reacționează. În online, circulă un videoclip în care Tzancă este extrem de deranjat de comportamentul unui preot și nu se ferește să-l apostrofeze.

Tzancă Uraganu, cu nervii la pământ
Se pare că preotul nu a mai vrut să oficieze o slujbă din cauză că manelistul a întârziat 15 minute. Părintele a refuzat sub orice formă să-și mai respecte promisiunea, iar asta l-a scos din sărite din Tzancă Uraganu. Manelistul s-a enervat atât de tare, încât nu a mai ținut deloc cont de vorbele pe care le-a aruncat.
Artistul a și filmat întregul moment, pentru a arăta fanilor cum se comportă, de fapt, preoții. Tzancă l-a jignit în repetate rânduri pe preot, iar fanii pare că i-au ținut partea. În respectivul videoclip, se poate vedea cu ochiul liber cum părintele în evită pe manelist și nici nu îi dă replica.
Este pentru prima dată când fanii l-au văzut atât de furios pe artist. Cel mai probabil, discuția dintre cei doi a fost mult mai aprinsă, însă nu a fost filmată integral.
@cristiannicolae1989 #foryou #foryourpage #viral #fy @tzzzancauraganu #tzancauraganu ♬ sunet original – Cristiannicolae1989





