Tzancă Uraganu, mesaj umilitor pentru românii care au dat buzna în benzinării pentru a face full-ul mașinilor: „Culcat”. VIDEO
În cursul zilei de ieri, vestea că litrul de benzină ar putea depăși prețul de 10 lei pe litru i-a determinat pe foarte mulți dintre oameni să acționeze. Prin urmare, din cauza acestei vești, conducătorii de autovehicule s-au strâns într-un număr foarte mare la benzinării pentru a alimenta.
La nivel național a fost un haos general. Oamenii au venit cu tot felul de lucruri după ei. De la cisterne, sticle, până la pungi, toate acestea fiind folosite pentru a le umple cu benzină. În Iași, o tânără a fost lovită în cap din cauză că nu și-a respectat rândul la coada formată dintr-o benzinărie.
Mesajul lui Tzancă Uraganul pentru cei care s-au înghesuit la benzinării
Se pare că printre cei care se aflau la benzinării se numără și Tzancă Uraganul. Manelistul a filmat un videoclip de la fața locului și chiar a și transmis și un mesaj pentru cei care se îmbulzeau să prindă litrul de benzină la un preț mai mic. Din imaginile postate de acesta se observă convoiul de mașini care stăteau și așteptau pentru a le veni rândul.
@tzzzancauraganu
„Hai, veniți să băgați benzină și motorină.Cu mai mult de 3-4 ore la un Peco nu scăpați. A venit vorba lu ăla, pe bune: culcat!” a spus Tzancă Uraganul prin intermediul unui videoclip postat pe contul său personal de TikTok
La scurt timp după ce a observat că lucrurile au luat-o razna la noi în țară din cauza unei informații false, Virgil Popescu, ministrul Energiei a dat asigurări cu nu se pune problema ca prețul la combustibil să crească atât de mult.
„Este complet nejustificat ceea ce se întâmplă. Nu putem vorbi de lipsă de benzină și de motorină în România la stațiile de alimentare cu carburant. Am discutat cu cei doi mari producători, Petrom și Rompetrol. Nu există niciun motiv să avem cozile acestea.”a declarat Virgil Popescu, ministrul Energiei la postul de televiziune Digi 24.





