Tzancă Uraganu a închis gura cârcotașilor. Câți bani a scos manelistul din buzunar pentru o banală ținută
Tzancă Uraganu este pe val mai mult ca niciodată. Încă de la lansare și până în prezent, celebrul manelist se bucură de succes. Acesta are concerte după concerte, iar asta se traduce prin multe mii de euro virate în conturile sale.
Tzancă Uraganu nu mai are nevoie de introduceri. Artistul și-a creat un nume puternic în lumea manelelor și nu este de mirare că are fani peste tot pe unde merge. Tzancă nu este recunoscut doar pentru talentul lui muzical, ci și datorită felului său de a fi.
Manelistul a lucrat foarte mult timp la imaginea sa, mai ales că este unul dintre aspectele care vinde foarte bine. Tzancă Uraganu face bani din piatră seacă și a încercat, mereu, să împace toate planurile din viața sa. Artistul are tot ce și-ar putea dori din punct de vedere material, de la casă, mașină și accesorii de lux.
Manelistul este conștient că imaginea lui trebuie să fie în concordanță cu stilul, așa că investește sume frumoase în haine. Tzancă nu a făcut niciodată compromisuri și nici nu va face. Totuși, sunt voci care susțin că acesta se „flexează” cu haine false, cumpărate la un preț infim de mic.

Tzancă Uraganu, ceas cât o garsonieră
La început, manelistul nici nu pleca urechea la astfel de acuzații, mai ales că știa la ce sume se ridică investiția lui în haine. Acum, s-a gândit să întoarcă situația în favoarea lui și să se amuze pe seama celor care cred că ar umbla cu haine false.
Recent, unul dintre urmăritorii lui l-a acuzat că ar avea totul fals, de la șapcă, până la tricou. Tzancă Uraganu nu a stat prea mult pe gânduri. Manelistul s-a filmat în timp ce era în mașină cu prietenii lui și a enumerat toate articolele vestimentare de pe el.
Tzancă a oferit niște sume amețitoare, iar la final, l-a pus pe cel care i-a comentat să calculeze sume ținute sale.
„Avem un băiat care zice că pălăria mea este 30 de lei, cămașa 130 de lei. Și cu 50 de mii, cât face? 30, cu 130 și cu 50 de mii. Ia vezi, frățiorul meu! Fă un calcul, că nu prea ne dăm seama acum!”
@tzzzancauraganu Răspunde lui @dannitma ♬ sunet original – Tzancă Uraganu





