Pe parcursul zilei de vineri, premierul Ludovic Orban a anunţat public faptul că, după discuțiile purtate cu preşedintele Klaus Iohannis că a convenit începerea procedurilor pentru alegerile anticipate.

 Potrivit lui Orban, alegerile anticipate ar avea loc odată cu alegerile locale, acestea din urmă fiind cel mai probabil în luna mai 2020.  Vicepremierul Raluca Turcan a anunțat că PNL a stabilit echipa de negociere pentru discuţia pe tema alegerilor anticipate. Tot Turcan a vorbit şi despre cum afectează dominanţa PSD din Parlament.

„Menținerea unui PSD dominant în Parlament încă un an riscă să blocheze toate lucrurile bune și așteptate pentru care există voință politică:

– Desființarea Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție;
– Eliminarea pensiilor speciale;
– Alegerea primarilor în două tururi.

Vrem să facem reformele profunde de care țara are urgent nevoie, să punem în practică punct cu punct agenda pentru care oamenii au votat la europarlamentare, la prezidențiale sau la referendumul pe Justiție. Nu putem, însă, mișca lucrurile câtă vreme întreg Parlamentul este ținut captiv de o majoritate toxică, lipsită de legitimitate.

Am stabilit echipa de negociere la nivelul partidului și începem discuțiile cu forțele din Parlament care înțeleg punctul critic în care ne aflăm.

Trebuie să eliberăm Parlamentul de PSD cât mai repede cu putință, pentru că fiecare zi care trece este în defavoarea oamenilor”, a descris Raluca Turcan.