Reclamă

Atunci când se sărbătoresc cei 40 de Mucenici, românii respectă o serie de tradiții. În timp ce femeile se ocupă de prepararea mucenicilor, bărbații beau cele 44 de pahare de vin. Acest obicei este unul foarte vechi, iar bărbații respectă cu sfințenie tradiția legată de cinstirea paharelor de vin. 

Semnificația celor 44 de pahare de vin

Tradiția celor 44 de pahare are legătură cu soldații creștini, uciși pentru că au îndrăznit să ducă mai departe cuvântul lui Dumnezeu. Întrucât acești soldați au refuzat să se închine idolilor, aceștia au fost inițial bătuți timp de 8 zile cu pietre. Mai apoi au fost închiși.

Legenda spune că soldații au rezistat chinurilor doar datorită unor semne divine. De asemenea, se mai spune că în această perioadă se deschid mormintele și porțile Raiului.

Tu știai? De ce consumă astăzi, de fapt, 44 de pahare de vin
Pexels.com

Rugăciunea care trebuie spusă astăzi

„Veniți, popoare, să-i cinstim cu evlavie pe Sfinții lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobândit cununi luminoase și nestricăcioase. O, voi, care vă bucurați de cinstirea întregii Biserici, care ați dobândit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moaștele voastre, fiți ocrotitorii noștri, ai celor ce vă cinstim pomenirea.

 Rugați-vă pentru noi, fericiților Mucenici, ca să dobândim tărie în lupta cu patimile, răbdare în îndurarea necazurilor, credință nestrămutată în făgăduințele Domnului, smerenie adevărată și mântuirea sufletelor noastre.

 Nu ne lăsați pe noi să cădem fără de ridicare în adâncul deșertăciunii acestei lumi, nu ne lăsați să ni se împietrească de tot inimile în nepăsarea timpului în care trăim, nu lăsați să înghețe inimile în viforul acestui veac. Zid de apărare să fiți împrejurul nostru și loc de scăpare din cursele vrăjmașului. 

O, preacinstit Sobor, tămăduiește neputințele noastre, ale credincioșilor slăbiți pe cale, ca să nu ne biruiască și să nu ne batjocorească necuratul vrăjmaș, care încearcă în tot chipul să ne abată de la lupta cea mântuitoare.

Voi, Sfinților Mucenici, care toate le-ați suferit cu îmbărbătarea Duhului Sfânt, în credință și rugăciune îndelungată, nu încetați să ne întăriți și pe noi, cei ce ne minunăm de tăria sufletelor voastre strigând Domnului: Slavă Ție, Dumnezeul nostru, Preasfântă Treime, Cel ce Te proslăvești în sfinții Tăi, slavă Ție!”


Reclamă

Share.

21 de ani, studentă la Facultatea de Comunicare și Relații Publice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative. Pasiunea pentru scris, curajul și dorința de a fi mereu conectată la actualitate au determinat-o să aleagă acest drum. Scopul ei este să profeseze în domeniul pe care l-a ales din băncile școlii. Își dorește să se promoveze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro