Reclamă

Fiecare persoană caută să slăbească în diferite moduri. Unii se duc la nutriționiști, alții caută diete pe internet. Una dintre noile diete care au apărut recent este dieta cu ouă fierte. Oul este un aliment bogat în proteine care are o multitudine de beneficii pentru sănătate. De aceea, această dietă încearcă să sporească beneficiile ouălor fiindcă le adaugă în rutina alimentară zilnică.

Atenție, chiar dacă dieta se numește „cu ouă fierte”, ea nu conține numai ouă. Persoanele care vor să țină o astfel de dietă pot consuma și alte alimente, cum ar fi legume fără amidon. Ca orice dietă, și aceasta are avantaje și dezavantaje.

1. Cum se ține dieta cu ouă fierte

Consultantul în nutriție, Erin Palinski-Wade, a explicat că dieta cu ouă fierte este săracă în calorii și are un conținut scăzut de carbohidrați. Acest lucru duce la pierderea în greutate, datorită deficitului de calorii. Atenție! Specialista spune că acest regim este foarte restrictiv și probabil nu va fi sustenabil pe termen lung. Această dietă presupune consumul mai multor porții de ouă fierte.

„Schema generală a regimului este aceea de a mânca două ouă și fructe la micul dejun și apoi ouă sau altă proteină slabă, cu legume fără amidon, la celelalte mese din timpul zilei”, a declarat aceasta.

Chiar dacă se numește „dieta cu ouă” fierte, asta nu înseamnă că se mănâncă numai ouă. Cei care țin acest regim pot include în alimentație pește sau pui. Gustările, însă, nu sunt permise. De asemenea, se mai pot consuma fructe cu un conținut scăzut de carbohidrați. Printre acestea se numără portocalele, fructele de pădure și grapefruit.

2. Ce mai puteți consuma în afară de ouă

De asemenea, se pot consuma grăsimi și uleiuri, precum uleiul de cocos în cantități mici, și unele produse lactate cu conținut scăzut de grăsimi, conform NewsWeek.

Tu ai auzit de dieta cu ouă fierte? Slăbești foarte repede dacă o respecți. Iată despre ce este vorba

Nu aveți voie sub nicio formă să consumați pâine, legume cu amidon, alimente procesate și băuturi îndulcite cu zahăr. În schimb, puteți consuma apă și ceai sau cafea neîndulcite, evident. Trebuie să știm că, în general, carbohidrații duc la retenție de apă. Mai clar, pe cântar vor apărea kilograme în plus, din cauza modului în care carbohidrații sunt stocați în organism.

3. Nutriționiștii nu recomandă dieta cu ouă

Există unele dovezi că reducerea aportului de carbohidrați în dietă poate ajuta la pierderea în greutate pe termen lung.

Mulți specialiști au declarat că nu ar recomanda dieta aceasta, chiar dacă duce la pierderea greutății pe termen scurt. Un motiv ar fi natura restrictivă a dietei, pe care mulți oameni nu o vor putea respecta.


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro