Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a lansat o nouă amenințare la adresa națiunilor BRICS, avertizând cu tarife de 100% în cazul în care ele aleg să înlocuiască dolarul american ca monedă de rezervă, conform unei relatări publicate de Deutsche Welle. Trump a transmis același mesaj imediat după succesul în alegerile din noiembrie 2024.
„Ideea că țările BRICS încearcă să se îndepărteze de dolar, în timp ce noi stăm și privim, s-a TERMINAT. Vom cere un angajament din partea acestor țări, aparent ostile, că nu vor crea o nouă monedă BRICS și nici nu vor susține vreo altă monedă pentru a înlocui puternicul dolar american, sau se vor confrunta cu tarife de 100% și ar trebui să se aștepte să-și ia adio de la vânzările în minunata economie americană,” a declarat președintele SUA pe platforma sa Truth Social.
Grupul BRICS, care include state precum Brazilia, Rusia, India, China şi Africa de Sud, a fost format în 2009 ca o contrareacție la dominația economică a SUA și a aliaților săi occidentali. Recent, ţări precum Egipt, Emiratele Arabe Unite, Etiopia, Iran şi Indonezia s-au alăturat acestui grup, ridicând numărul său de membri la unsprezece.
BRICS deţine aproape jumătate din populaţia globului şi este văzut ca un contrabalans la grupul G7 de ţări industrializate. Dezbaterea privind introducerea unei monede de rezervă alternative a căpătat avânt în urma sancțiunilor impuse de Occident Rusiei din cauza conflictului din Ucraina. Totuși, dolarul american continuă să fie principala monedă de rezervă mondială și rămâne un pilon major în economia globală.
În paralel, Trump a anunțat intenția de a impune un tarif de 25% pentru importurile din Canada și Mexic, începând de sâmbătă. Această decizie este în curs de evaluare, inclusiv cu privire la includerea sau excluderea petrolului din aceste tarife. „S-ar putea sau nu,” a explicat președintele jurnaliștilor aflați în Biroul Oval, făcând referire la posibilele modificări ale politicii tarifare.
Motivul principal invocat de Trump pentru impunerea acestor tarife este evaluarea corectitudinii prețurilor la petrol impuse de partenerii nord-americani. În plus, președintele și-a exprimat dorința de a combate imigrația ilegală și traficul de substanțe chimice legate de producția de fentanil, o problemă gravă având în vedere numărul deceselor cauzate de opioide sintetice în SUA.