Cu siguranță măcar o dată te-ai confruntat cu situația în care machiajul a expirat și ajunge la gunoi. Ei bine, există câteva trucuri care te ajută să reutilizezi aceste produse. Pentru cele care nu au apucat încă să folosească unele produse, ai la îndemână câteva idei.
Cum reutilizezi fardurile de pleoape
Fardurile de pleoape se numără printre cele mai îndrăgite produse de make-up, așa că dacă nu ai avut timp să le folosești și au expirat, poți să le transformi în lacuri de unghii sau acuarele. Pentru a le reutiliza, trebuie să răzuiești fardurile de pleoape și să le combini cu un lac transparent.
Amestecă până se omogenizează și te poți bucura de nuanțele preferate de ojă. Pentru a obține o consistență mai subțire, adaugă mai puțin lac, iar dacă vrei ca nuanța să fie mai puternică, mai răzuiește puțin din farduri.
Din fardurile expirate poți face și acuarele sau vopsea. Tot ce trebuie să faci este să combini produsele de beauty cu un liant care se dizolvă în apă și să amesteci până se omogenizează.
Întrebuințările mai puțin cunoscute ale rimelului
Dacă s-a terminat rimelul sau a expirat, nu arunca aplicatorului. Te poate ajuta să îți faci sprâncenele sau atunci când îți exfoliezi buzele. Important este ca aplicatorul să fie curățat bine înainte de a-l refolosi. Poți folosi bagheta pentru a-ți peria sprâncenele ori pentru a-ți aplica vaselina pe buze pentru exfoliere.
Iată ce poți face cu demachiantul care a expirat
Până și demachiantul expirat poate fi folosit. Aceste produse conțin puțin alcool, ceea ce te ajută să cureți oglinzile, dar și alte suprafețe. Deși nu poți refolosi demachiantul într-o altă formă după ce a expirat pentru tenul tău, poți să cureți ecranul telefonului sau încălțămintea din piele. Totuși, verifică înainte ca produsele să nu conține urme de clor.