Carmen Negoiță se numără printre vedetele care preferă un stil de viață sănătos. Este extrem de atentă la alimentație, dar nici sportul nu este un subiect neglijat. Carmen Negoiță le-a dezvăluit fanelor secretele care o ajută să se mențină în formă. 

Dieta pe care o urmează Carmen Negoiță

Cu toții am auzit acele mituri conform cărora este mai greu să arați bine dacă ai trecut de 40 de ani. Se pare că în cazul vedetei acest lucru rămâne la stadiul de mit, pentru că vârsta este doar un număr.

În cadrul unui interviu, Carmen Negoiță a povestit cum arată dieta ei. Vedeta a mărturisit că își începe fiecare dimineață cu un iaurt în care adaugă semințe. De altfel, este important pentru femeile care vor să slăbească să nu sară peste micul dejun.

Carmen Negoiță a descoperit și beneficiile unui ceai pe care îl prepară din mai multe plante. La fel de eficient este în dieta sa și sucul pe care îl obține din țelină, măr verde, sfeclă roșie și jumătate de cartof. Probabil ești tentat să crezi că un aliment interzis în dietă este cartoful, dar în astfel de sucuri, este indicat. Din alimentația vedetei nu lipsesc salatele, peștele sau combinațiile de fructe și legume.

@anamariatrifon♬ sunet original – Maria?

„Am început să mănânc în fiecare dimineață un iaurt mic, cu 2% grăsime, în care îmi pun semințe de chia, semințe de in, psyllium și semințe de dovleac. Foarte multe fibre, te ajută la digestie. Am mereu la mine o sticlă de aproape un litru cu un ceai pe care mi l-am făcut din coada calului, coada șoricelului.

Ele drenează și curăță foarte bine organismul. Beau în fiecare dimineață o jumătate de pahar dintr-un suc pe care îl fac din sfeclă, morcov, țelină, jumătate de cartof și măr verde”, a povestit Carmen Negoiță în cadrul emisiunii „Vorbește Lumea”.