Administraţia Naţională de Meteorologie a emis pe parcursul acestei zile o nouă avertizare meteorologică.

De astăzi şi până joi, pe meteorologi îi aşteaptă trei zile de furtună şi vreme severă. ANM a emis informare de urgenţă de tip Cod Galben de instabilitate atmosferică accentuată, valabilă până joi dimineaţa. Există şi posibilitatea de prelungire a alertei meteo. Codul galben este aplicat pe tot teritoriul ţării, fără nicio altă excepţie.

Cod galben. Trei zile de furtună în România

Potrivit meteorologilor de la ANM, codul galben intră în vigoare în această seară la ora 22.00. Valabilitatea codului de vreme severă va fi valabilă până joi, 21 mai, la ora 9.00. În acest interval, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Instabilitatea se va regăsi cel mai des îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice şi centrale, precum şi în zonele de munte.

Instabilitatea atmosferică va fi dată de prezenţa averselor cu caracter torenţial. Acestea vor fi însoţite de descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, iar pe arii restrânse vor fi vijelii şi căderi de grindină. Aceste manifestări vor cuprinde întreaga ţară.

Potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie, cantităţile de apă vor fi destul de mari. Astfel, meteorologii anunţă că în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp. În cursul zilei de miercuri, pe data de 20 mai şi în noaptea de miercuri spre joi 20/21 mai pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

Vremea rece se menţine

Şi săptămâna trecută, meteorologii au anunţat mai multe coduri galbene şi portocalii de vreme severă pentru cea mai mare parte a ţării. Întreaga săptămână a plouat şi au fost vijelii în teritoriu, însoţite de descărcări electrice. Cu toate acestea, starea de secetă continuă în România. Cele mai afectate zone sunt Dobrogea şi Muntenia, acolo unde este declarată secetă de mai bine de 30 de zile.