Distracția a fost dusă mult prea departe pentru un grup de tineri în Vama Veche. Cei trei au fost găsiți pe plajă în stare avansată de ebrietate. Au fost imediat preluați de medici și duși la spital.
Trei tineri, găsiți în comă alcoolică pe plajă
Litoralul românesc devine, vară de vară, paradisul tinerilor dornici de distracție. În cluburi sau pe plajă, mii se persoane se distrează până la răsărit, consumând cantități însemnate de băuturi alcoolice. Doar că uneori, petrecerea se termină la spital, atunci când nu se bea cu responsabilitate.
A fost și cazul a trei tineri din Vama Veche. Au profitat de minivacanța de Sfânta Maria și au mers în stațiune, unde se pare că au avut o noapte de pomină. Au consumat alcool până nu au mai știut de ei, apoi au adormit pe plajă.
Cei care i-au găsit a doua zi s-au speriat însă când aceștia nu au reușit să fie treziți. Așa că au pus mâna pe telefon și au sunat imediat la 112.
Pe plaja cu pricina au ajuns imediat mai mulți medici de la SMURD. Deoarece zona era deja aglomerată, cei de la ISU au intrat pe plajă cu o șenilată.
I-au preluat pe petrecăreți în stare de inconștiență și i-au transportat imediat la spital. Pe drum, doi dintre aceștia se pare că s-au trezit. Al treilea a avut nevoie de îngrijiri suplimentare din partea cadrelor medicale.
Focuri de armă la începutul lunii iulie în Vamă
Nu este primul asemenea incident în stațiunea iubită de tinerii din toată țara. La începutul lunii iulie, într-unul dintre campinguri s-au auzit focuri de armă.
Într-o noapte, un fost colonel din Ministerul de Interne a tras cu un pistol de 9 milimetri într-un tânăr. L-a nimerit în picior, dar totul se pare că a fost o greșeală cumplită.
Bărbatul era deranjat de faptul că tânărul și prietenii săi aveau muzica mult prea tare. Așa că a ieșit la ei cu arma, ca să-i sperie. Nu și-a dat seama când pistolul s-a descărcat și l-a nimerit pe băiat în membrul inferior.