Reclamă

Trei persoane, doi adulți și un copil de opt luni, aflate la scăldat pe râul Strei, în localitatea Streisângeorgiu, orașul Călan, au fost salvate de pompierii din Hunedoara și Deva, după ce au rămas izolate, sâmbătă după-amiază, pe o insulă formată în urma deversării apei dintr-un lac de acumulare al unui baraj aflat în amonte pe cursul apei, a informat ISU Hunedoara.

Intervenția s-a efectuat cu echipaje de salvare din care au făcut parte inclusiv pompieri scafandri și alpiniști.

„La sosirea salvatorilor, cele trei persoane se aflau pe o suprafață de uscat neatinsă încă de apa care, în urma deversării controlate, curgea învolburată și cu un volum din ce în ce mai mare. Misiunea pompierilor a fost deosebit de dificilă pentru că s-a identificat cu greu o porțiune de pe mal de unde au putut fi trimise echipajele cu bărcile de salvare. În timpul operațiunii de deplasare spre locul unde se aflau persoanele izolate, salvatorii au ținut legătura, prin telefon, cu tatăl copilului, pentru a evita eventualele atacuri de panică din partea mamei, aflată cu copilul în brațe”, a precizat ISU Hunedoara.

Cuplul și copilul au fost duși în siguranță la mal, unde au fost evaluați medical de către echipajul SMURD. Ei au refuzat transportul la spital, a menționat sursa citată de Agerpres.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro