Într-un prezent în care prețurile au explodat parcă, iar poluarea este la cote maxime pe terra, risipa alimentară devine îngrijorătoare în lume. Numai în România sunt aruncate zilnic peste 5000 de tone de mâncare arată statisticile. La nivel mondial, cifrele sunt uriașe.
Acest fenomen are un impact devastator asupra mediului înconjurător. În alte state sunt organizate campanii în care oamenii sunt învățați să nu facă risipă alimentară. De altfel, alte țări îi îndeamnă pe cetățeni să ofere mai degrabă celor sărmani ceea ce au în surplus la capitolul alimente. Pentru a preveni risipa alimentară la tine acasă, iată câteva sfaturi utile în acest sens.
Înțelege ce înseamnă de fapt risipa alimentară pentru mediu
Odată cu mâncarea pe care o arunci la gunoi, vei risipi și energia utilizată pentru pregătirea ei. De asemenea și apa pe care o folosești. Chiar dacă ești de părere că aceasta se va descompune rapid fiind biodegradabilă, acest lucru nu se va întâmpla dacă ajunge la groapa de gunoi. Peste straturile de plastic sau alte materiale, alimentele nu se vor topi la fel de ușor ca atunci când ajung pe pământ.
Optează pentru lista de alimente necesare atunci când mergi la cumpărături
Cu siguranță pare o metodă învechită, însă funcționează în mod cert. Nu pleca niciodată la cumpărături fără o listă clară cu ceea ce ai nevoie. Vei evita astfel să plătești pentru produse pe care le vei arunca mai târziu.
„Reutilizează” mâncarea
Evită să arunci rapid legumele rămase de la masa de prânz de exemplu. Le poți adăuga în preparatele pe care le pregătești pentru cină. Cu puțină inspirație si răbdare, în mod cert le vei transforma într-un nou fel de mâncare delicios.
Organizează-ți alimentele în frigider
Dacă alimentele nu sunt la vedere, organizate corect în frigider va fi dificil să le „reperezi”. Astfel că vei avea mereu tendința să cumperi mai mult decât e necesar. Poți folosi organizatoare speciale care te vor ajuta să sortezi alimentele în frigider.