Reclamă

Se apropie una dintre cele mai mari sărbători creștine de peste an. Pe ultima sută de metri, are loc o adevărată desfășurare de forțe atât de partea comercianților cât și a cumpărătorilor. Oamenii se pregătesc pentru a-și umple mesele cu bucate alese după un post îndelungat. Gospodinele fac deja listele pentru cumpărături, iar marile supermarketuri deja se aprovizionează cu produse care nu lipsesc de pe mesele de Paște.

Totuși, într-o perioadă atât de instabilă din punct de vedere financiar este esențial să ținem cont de câteva aspecte atunci când ne aventurăm la cumpărături. Astfel, ai toate șansele să nu îți golești contul în goana după produsele necesare pentru masa de Paște.

Optează pentru a intra în posesia unui card de fidelitate

În prezent, aproape toate supermarketurile din România au implementat conceptul cardurilor de fidelitate. Dacă deții unul, ai toate șansele ca după ce achiți cumpărăturile să constați că ai plătit mai puțin decât te așteptai. Asta pentru că în baza cardurilor de fidelitate, clienții beneficiază de reduceri substanțiale. Cardul poate fi obținut ușor, direct se la casele de marcat. De altfel, în unele cazuri, acestea te vor ajuta să acumulezi anumite puncte pe perioade mai îndelungate care îți aduc de asemenea la un moment dat, reduceri mari.

Stabilește meniul pentru masa de Paște și fă cumpărăturile doar în baza lui

Aruncați în „jungla” dintre rafturi, în general, cumpărătorii care nu au stabilită o listă de necesare, tind să achiziționeze și implicit să plătească mult mai multe produse decât ar avea nevoie în mod normal.

Dacă ai stabilit preparatele pe care le incluzi în meniul de Paște va fi foarte simplu să obții și lista cu Ingredientele necesare. Astfel, nu te vei abate de la cele stabilite. În plus, în acest mod, vei petrece mai puțin timp printre rafturi.

Cumpără produse direct de la țară

Deși avem tendința de a crede că de multe ori produsele din piețe sunt mult mai scumpe decât la supermarket, nu este așa în toate cazurile. De exemplu, dacă alegi să mergi chiar în mediul rural pentru a cumpăra produse direct din curtea țăranilor, vei plăti un preț corect raportat la calitatea acestora.


Reclamă

Share.

Din anul 2018 am ocupat funcția de specialist comunicare și relații publice în cadrul Federației Patronatelor din Turismul Românesc, îmbinând astfel tainele comunicării cu legile riguroase și actele normative care vizează în mod direct sfera turismului/ospitalității. Lumea digitală mi-a captivat atenția, iar astfel am descoperit acest frumos drum al redactării articolelor media pentru publicațiile online aflate în continuă dezvoltare. Încă din anul 2020, în cadrul substantial.ro, am documentat, redactat și transmis cititorilor noștri informația clară cu maximă dedicare și responsabilitate.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro