Reclamă

Un transport cu ajutoare umanitare oferite de România pentru populația civilă din Liban a plecat vineri dimineață, a anunțat Guvernul. Ajutorul umanitar gratuit include 18.900 de conserve cu tocană de legume și 9.360 de conserve de sardine în sos tomat.

„Decizia acordării ajutorului umanitar pentru populația civilă din Liban a fost luată în cadrul ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență, convocată ieri, 3 octombrie 2024, de premierul Marcel Ciolacu, la propunerea Departamentului pentru Situații de Urgență. Hotărârea a fost adoptată de CNSU având în vedere situația de securitate din Orientul Mijlociu, care a generat și o criză umanitară în Republica Libaneză”, arată comunicatul de presă al Executivului.

Transportul bunurilor va fi realizat pe cale aeriană, folosind resurse naționale puse la dispoziție de Ministerul Apărării Naționale. În cadrul operațiunii, vor fi prezenți și doi ofițeri de legătură din Direcția Generală pentru Protecție Civilă, parte a Departamentului pentru Situații de Urgență.

Guvernul României subliniază angajamentul țării de a contribui la eforturile internaționale de ajutor umanitar, reafirmându-și solidaritatea cu statele afectate de crize majore.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro