Reclamă

Alexandru Ioniță a fost împrumutat până în această iarnă la CFR Cluj de către Universitatea Craiova. Abia a terminat contractul de împrumut și a fost aproape de Rapid, însă Astra, echipa la care a evoluat înainte de CFR îl vrea în lot.

Craiova își dorește să recupereze măcar o parte din suma de 100.000 pe care i-au dat pentru sportiv în vară. Craiovenii i-au permis inițial să se antreneze sub comanda lui Bogdan Andone, dar Ioan Neculae nu a făcut plata, așa că Ioniță are interzis momentan prezența la Giurgiu.

Andone a spus de la început că situația jucătorului nu este sigură.

„Ioniță e un jucător de calitate, care ne va ajuta cu siguranță și sper să fie cât mai curând alături de noi. Sper să fie jucătorul Astrei. Acum nu am nicio certitudine. El am înțeles că a avut o hârtie pentru 24 de ore ca să se antreneze cu noi. A fost în acea zi la antrenament dar lucrurile nu s-au rezolvat în ziua respectivă. De atunci nu l-am mai văzut, nu știu exact care e situația lui. Am înțeles că a facut o săptămână de pauză în București, după perioada de pregătire de la Craiova, a stat o săptămână fără antrenament, a făcut o zi cu noi, iar de 3 zile nu l-am văzut. A venit în ziua aceea la antrenament, a rămas ca a doua zi să vină să îi facem un program suplimentar de antrenament, să ajungă din urmă echipa, dar nu a mai venit”, a spus Bogdan Andone, potrivit TelekomSport.


Reclamă

Share.
© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro