Ultimul capitol al Bibliei, Apocalipsa a stârnit în rândul oamenilor teama, curiozitatea și chiar neîncrederea în unele cazuri. Totuși până și cei mai potrivnici au acum multe motive de a se convinge că aceasta ar putea fi cadrul final al existenței lumii.

Recent, inclusiv oamenii de știință au pus cap la cap aceste scenarii, ajungând la o concluzie dură: am putea trăi chiar acum momente din Apocalipsă.

Ce evenimente ale lumii actuale indică Apocalipsa

De-a lungul anilor au existat voci ale diferiților duhovnici care au indicat că am putea fi „cei de pe urmă”.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

Cele mai recente date care i-au determinat inclusiv pe oamenii de știință să gândească la fel sunt legate de încălzirea globală. Mai exact, temperaturile ridicate din ultima perioadă, neobișnuite pentru lunile de iarnă.

Nu doar în țara noastră ci în întreaga lume, situația este la fel, imposibil de explicat de specialiști. Singurele indicii în acest sens ar fi că ne confruntăm cu încălzirea globală. Fenomenul afectează omenirea, fauna, flora. Dincolo de acestea însă, oamenii de știință sunt de părere că odată cu topirea ghețarilor, viruși „vechi” denumiți generic „zombie” ar putea reveni la viață și amenința omenirea.

Fenomenul topirii ghețarilor ar duce și la dispariția de pe hartă a sute de orașe și așezări. De asemenea, numeroase vieți omenești ar putea fi puse în pericol.

Oamenii de știință susțin că întreaga lume se va schimba în acest sens. Dacă totul se va stabiliza la un moment dat, omul va trebui să se adapteze la temperaturile mult mai ridicate. De altfel, anotimpurile vor arăta complet diferit.

Uraganele, taifunurile, cutremurele, erupțiile vulcanilor, inundațiile sau incendiile de vegetație, toate fac parte din același scenariu apocaliptic.

De altfel, pandemia de coronavirus sau vaccinul considerat de mulți „experimental” sunt de asemenea asociate cu sfârșitul lumii.

Live Science inventariază ipotezele oamenilor de știință, iar acestea sunt publicate periodic, deși produc multă teamă în rândul oamenilor.