Reclamă

În data de 7 aprilie, Elena Udrea a fost condamnată definitiv la șase ani de închisoare cu executare, în dosarul Gala Bute. Sentința primită de această a stârnit numeroase reacții și a fost comentată și de către Traian Băsescu. Ce a spus fostul președinte al României despre întreaga situație.

Așa cum era de așteptat Traian Băsescu s-a poziționat de partea Elenei Udrea. Fostul președinte al României a declarat că aceasta nu a fost condamnată „pe probe”. De asemenea, acesta a susținut că Elena Udrea nu a luat nici un ban în plus, lăsând de înțeles că acuzațiile sunt nefondate și sentința incorectă.

„Nu pe probe (merge la închisoare Elena Udrea – n.r.). Arătaţi-mi un singur leu pe care şi l-a însuşit Elena Udrea! Un leu. Degeaba mă întrebaţi pe mine, că eu o să vă spun că Elena Udrea nu a dus niciun leu acasă”, a declarat Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni de telviziune.

Traian Băsescu, prima reacție după ce Elena Udrea a fost arestată! Fostul președinte a răbufnit
Social media

Traian Băsescu este de partea Elenei Udrea

De asemenea, Traian Băsescu a mai comentat și acuzațiile referitoare la faptul că Elena Udrea ar fi primit mită pentru a aduce bani fostul Partid Democrat Liberal. Și în acest caz, fostul președinte al României i-a luat apărarea, susținând că mereu vor exista oameni care fac anumite acuzații nefondate, însă nu pot să le susțină cu probe.

Mai mult, acesta a mai declarat că și în cazul în care acuzațiile s-ar dovedi adevărate și susținute, acest lucru nu se pedepsește cu închisoare.

„Atunci înseamnă că trebuie să ne uităm într-o lege a finanţării partidelor de la vremea respectivă care spune foarte clar că banii primiţi ilegal pentru campanii se confiscă. Nu vorbeşte de puşcărie. Deci dacă discutăm de finanţări de campanii, avem o lege a finanţării campaniilor, pe care nimeni nu vrea să o respecte.

Ăsta-i răspunsul meu, nu am altul, pentru că atâta timp cât nu sunt duşi acasă, sunt bani care au fost utilizaţi pentru campanie. A fost o finanţare ilegală, ea se confiscă şi cel care a finanţat este amendat cu suma pe care a dat-o, sau partidul, depinde dacă partidul nu a luat declaraţie scrisă de la cel care a finanţat campania.

Nu e nimic nou sub soare. O groază de lichele spun că au dat bani ca să ajungă la mine. Vedeţi Căpăţână, vedeţi care a vrut să scape după ce a furat bani şi i-a dus acasă, a fost simplu să spună, i-am dat bani lui Udrea ca să ajungă la Băsescu. Arătaţi-mi un singur om, un singur om care poate să spună că mi-a dat mie un leu”, a mai declarat Traian Băsescu.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro