Duminică seara, Ludovic Orban a oferit declarații cu privire la starea de urgență și la măsurile care s-au luat pentru stoparea răspândirii coronavirusului.
Traian Băsescu, fostul președinte al României, consideră că măsurile luate de Guvern nu sunt palpabile și sunt făcute „pe genunchi”. Acesta precizează și despre carantina din Arad, unde 50 de oameni au stat în același loc, ceea ce înseamnă că riscul de îmbolnăvire a fost foarte mare. Dacă unul dintre ei ar fi fost infectat cu coronavirus, ceilalți 49 ar fi putut fi victimele răspândirii virusului.
„Mie mi se par ezitante, de la bun început de când s-a pus problema riscului de a transfera epidemia din Italia în România am fost adeptul unor măsuri extrem de severe. Măsuri care din păcate, chiar dacă unele au fost anunțate n-au fost implementate, ca de exemplu nefericita variantă cu izolarea celor din mediul rural. În linii mari n-a fost respectată. Sau trecerea în carantină a celor care veneau din zone roșii undeva la Arad, într-o clădire în care stăteau, din nefericire, 50 de oameni în același loc. Dacă unul ar fi fost bolnav îmbolnăvea și pe ceilalți 49. Nu am fost pregătiți să aplicăm măsuri adecvate. Trebuiau introduse în circuitul de izolare hoteluri care să fi fost închiriate sau rechiziționate pe timpul stării de urgență. Într-un hotel oamenii ar fi stat mult mai civilizat, stăteau fiecare în camera lor, pentru că Valea Oltului e plină de hoteluri goale, Litoralul Mării Negre care are destule hoteluri cu încălzire de asemenea e plin de hoteluri goale, ca să nu mai vorbim de Valea Prahovei. Și cu ocazia asta se dădea o mână de ajutor și celor din turism care ar fi avut hotelurile ocupate. Deci după părerea mea s-a făcut o treabă de mântuială, nesistematică și departe de a atinge obiectivul pentru care a fost luată”, a opinat Traian Băsescu.