Marian Căpățână spune că a învățat patru fraze de la Traian Băsescu.

O primă lecție este că „politica se face pe voturi”. De asemenea, căpățână consideră că Băsescu este cel mai bun politician din ultimii 32 de ani, dar și omul „cu cel mai infect caracter”.

„Am învăţat patru fraze de la acest individ. Politica se face pe voturi. Fotbalul se joacă pe goluri. Afacerile se fac pe bani. Dragostea se manifestă făcând sex”, a spus, vizibil ironic, Marian Căpățână.

Traian Băsescu, criticat dur

El susține că fostul președinte al României are filosofii simple și, de aceea vine și succesul, fiindcă trece de ecran. Căpățână este pornit pe frații Băsescu pentru că, în opinia lui, din cauza acestora el a făcut doi ani de închisoare.

În dosarul Mircea Băsescu – Bercea Mondial, Marian Căpăţână a fost condamnat pentru complicitate la trafic de influenţă.

Traian Băsescu, făcut praf: Este politicianul cu cel mai infect caracter!
Social media

„Mi-a dat mie 600.000 de euro, eu i-am dus la Mircea Băsescu, Mircea Băsescu a plecat cu mine la Cotroceni. I-am dus lui Traian Băsescu 300.000 de euro. 200.000 de euro i-a depus Mircea Băsescu la BCR în Constanța, și acolo, ca să îmi facă mie un gest Mircea Băsescu, mi-a dat 100.000 de euro”, a povestit Căpățână, conform Antena 3.

Fostul președinte, în centrul atenției publice

Fostul președinte Traian Băsescu este în centrul atenției de câteva săptămâni. Mai exact, el a intrat în atenția publică după ce Instanța Supremă a decis că a fost colaborator al Securității comuniste. Începând din ziua în care magistrații au luat hotărârea, viața fostului șef de stat s-a întors cu susul în jos. El nu a comentat această decizie, ci a spus doar că o va contesta la CEDO.

Din nefericire, și sănătatea lui Traian Băsescu a avut de suferit. El a fost internat într-un spital din Bruxelles după ce ar fi făcut accident vascular. În noaptea de miercuri spre joi, Traian Băsescu a ajuns în România. Acum, acesta trebuie să se mute din vila de protocol din București în termen de 30 de zile.

Fostul preşedinte a declarat că îşi va căuta un apartament în care să se mute. Intenționează să obțină bani pentru noua casa prin valorificarea unor titluri de stat pe care le deține.