Reclamă

Traian Băsescu a afirmat, miercuri la Digi24, că la Casa Albă avem, din păcate, „un agent imobiliar”. Fostul șef al statului a adăugat că Donald Trump „se uită la teritorii și vrea să le înșface” și are o abordare care se apropie foarte mult de cea a lui Vladimir Putin. El a mai subliniat importanța unei politici externe puternice și a unui președinte la fel de puternic pentru România, în contextul actual de securitate.

Acesta a mai spus că este necesară o recredibilizare imediată a României, întrucât „sunt momente extrem de fluide în politica externă”. „Vedem că, în momentul de față, avem trei mari puteri nucleare, Statele Unite, Federația Rusă și China, care toate au dorințe de extinderi teritoriale. Vedem că războiul din Ucraina nu se încheie în 24 de ore, ci urmează să se discute în ce condiții se poate încheia acest război. Avem nevoie de o Românie cu o politică externă și cu un președinte extrem de puternic și care știe ce vrea”, a declarat Traian Băsescu.

Fostul președinte a avertizat asupra riscului de a apărea „alte trăznăi”, având în vedere că Vladimir Putin nu dorește să negocieze cu Statele Unite doar soarta Ucrainei, ci și influența în spațiul ex-comunist. „Trebuie să știm ce gândește America despre regiune. Pentru mine, președintele SUA este deocamdată un geambaș de terenuri. Vrea Groenlanda, vrea Canada, vrea Fâșia Gaza să construiască niște hoteluri și să facă turism. Este un om care crede că banul rezolvă tot”, a precizat Traian Băsescu despre Donald Trump.

România trebuie să se asigure că Statele Unite își mențin sprijinul pentru țările din regiunea noastră. Băsescu a subliniat: „Din păcate, la Casa Albă avem un agent imobiliar. Nu știu cât succes va avea: dacă va anexa Canada, dacă va câștiga Groenlanda, nu știu dacă va primi Canalul Panama, dar este sigur că este un moment critic și trebuie să-i spunem ce-i cu regiunea Mării Negre, pentru că altfel ne apropiem de o abordare a Americii care se apropie foarte mult de cea a lui Putin. Se uită la teritorii și vrea să le înșface. Este extrem de dificil și diplomația românească trebuie să fie foarte agresivă în a clarifica lucrurile, pentru că România, în relația bilaterală cu SUA, are baza de la Kogălniceanu pentru pușcașii marini, bazele aeriene, iar noi nu știm ce are Trump în cap”, a mai afirmat Băsescu.

Dacă Statele Unite se retrag din Europa, continentul rămâne expus unei Federații Ruse agresive, întrucât Uniunea Europeană are nevoie de timp pentru a-și dezvolta apărarea proprie. „Dincolo de orice mare curiozitate legată de anularea alegerilor, pe care o am și eu, problema zero este securitatea României, pentru că o Americă care se retrage din angajamentele de securitate lasă o Europă nepregătită să facă față unor confruntări cu Rusia”, a concluzionat Băsescu.


Reclamă

Share.
© 2025 Editura Substantial SRL – substantial.ro