Fostul președinte Traian Băsescu este de părere că bilanţul oficial prezentat de grupul de comunicare strategică nu ar fi complet. De altfel, fostul preşedinte al României consideră că românii nu ţin cont de faptul că se fac aproximativ 2000 de teste pe zi. Băsescu consideră că în prezent sunt mult mai mulți oameni infectați decât cei raportați oficial, iar în 2-3 săptămâni va urma o criză și mai puternică.

Ce a declarat Traian Băsescu

”Vedem cât de gravă este situația, dar ne amăgim cu cifrele prezentate de Comitetul acela pentru Urgențe.

Știm toți că au intrat în țară 30.000-40.000 de români din Italia și nu i-a verificat nimic. Au mai mai venit 20-30.000 din Spania și acum ne amăgim cu teste, că facem 1000 sau 2000 pe zi. Situația este mult mai rea decât vedem.

Nu retractez nimic din ceea ce am spus. Noi am pierdut bătălia cu epidemia, asta pentru că am văzut șansa să se înâtmple prima dată în Italia sau Spania și puteam să o controlăm, să îi dăm dimensiuni mici. În 2-3 săptămâni vom avea un număr foarte mare de oameni îmbolnăviți. M-aș bucura să ne ajungă paturile dotate cu ventilatoare, dar tare îmi e că și acolo se simte cu nerușinare. Vedeam un doctor care ne spunea că în 2 spitale ar fi 1200 de paturi gata să primească pacienții. Într-o vreme ne spuneau că sunt peste 2000 de paturi, apoi au rămas doar 2000, ulterior ne-au zis că sunt vreo 1000, acum sunt 600-700.

Prin ceea ce zic, chiar dacă se panichează oamenii, mai bine să se panicheze și să stea în case. În rest, ceea ce ne spun Vela și cu Arafat sunt lucruri pe care trebuie să le spună ca gestionari ai crizei. Mai bine să fie oamenii panicați și să stea în case decât să se păcălească că e totul bine.

Am citit de zeci de ori raportul de la Administrația Prezidențială, din 2010, privind sistemul medical din România. Mă îngrozește faptul că se pompează foarte mulți bani în sistem, dar rămâne la fel de ineficient.”, a spus Traian Băsescu, la Realitatea Plus.