Reclamă

Au fost clipe de groază în a doua zi de Crăciun în București. O persoană a picat pe șinele de la metrou și a avut nevoie de îngrijiri medicale. Circulația a fost oprită în zona respectivă.

Incidentul s-a produs la stația de metrou Basarab, pe magistrala 1. Alerta a fost dată după ce un călător a ajuns pe șine, chiar când unul dintre trenuri trebuia să ajungă în stație. Până acum, nu se cunosc detalii despre circumstanțele în care persoana a ajuns acolo.

Este luată în calcul și posibilitatea ca respectivul să se fi aruncat intenționat pe șine, fiind vorba de o tentativă de suicid.

La fața locului au intervenit de urgență mai multe echipaje SMURD. În ajutorul lor au venit și o echipă de la Salvatorii Metrou. Aceștia i-au acordat victimei îngrijirile medicale necesare și s-au asigurat că este în afara oricărui pericol.

Până când salvatorii au reușit să scoată victima de pe șine, circulația metroului pe magistrala respectivă a fost oprită.

Metrorex a transmis un comunicat prin care și-a informat călătorii că programul trenurilor, dar și traseul lor, va fi modificat temporar.

Circulaţia trenurilor de metrou a fost reorganizată, pe Magistrala 4 de metrou. Se circulă pe un singur fir între Gara de Nord şi 1 Mai. Reorganizarea circulaţiei s-a făcut ca urmarea a faptului că o persoană a căzut în calea de rulare în staţia Basarab şi a fost rănită., a trasmis Metrorex.

Autoritățile au demarat o anchetă și vor stabili circumstanțele în care s-a produs incidentul.

Sinucideri în lanț la metrou în București

Nu este singurul incident de acest fel petrecut la metroul din București. În urmă cu jumătate de an, în luna august, un bărbat a decedat după ce s-a aruncat pe șine.

S-a întâmplat la stația de metrou Piața Unirii 1. Victima a fost lovită de trenul de călători. Chiar dacă conductorul a încercat să frâneze, pentru bărbatul în vârstă de 50 de ani a fost prea târziu.

Nici salvatorii ajunși în cel mai scurt timp la fața locului nu au putut să mai facă nimic. L-au resuscitat zeci de minute, însă fără vreun rezultat. Astfel, salvatorii nu au putut decât să declare decesul.


Reclamă

Share.

Sunt Simona Păun, o tânără jurnalistă cu studii în litere. Combinez pasiunea pentru scris cu o neînfricată ambiție. Chiar dacă sunt la început de drum, sunt deja recunoscută pentru investigațiile mele profunde și abordarea meticuloasă. Viitorul pare strălucit în fața mea.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro