Reclamă

O tragedie a avut loc în sânul unei familii din județul Gorj, chiar în ziua de Moș Nicolae. Un copil în vârstă de 13 ani a fost găsit fără viață, chiar de către mama sa. Femeia a sunat imediat la 112, însă din păcate pentru micuț nu s-a mai putut face nimic, declarându-se decesul.

Un copil de 13 ani din comuna Căpreni nu a mai apucat să se bucure de darurile primite de Moș Nicolae. Dis de dimineață, mama băiețelului a mers în camera acestuia pentru a îl trezit. Însă după câteva încercări, în care a văzut că fiul său nu răspunde, femeia a realizat tragedia ce se întâmplase. Aceasta a văzut că băiețelul nu mai respiră și a sunat imediat la 112.

La fața locului sau deplasat autoritățile și un echipaj de medici, însă, din păcate, pentru cel mic nu s-a mai putut face nimic, cadrele medicale fiind nevoite să declare decesul. În acest caz a fost deschis un dosar penal pentru moarte suspectă.

Tragedie într-o familie din Gorj, de Moș Nicolae. O mamă și-a găsit copilul mort în pat
Pexels

Care a fost motivul decesului?

În urma cercetărilor de la fața locului, oamenii legii au informat că nu au găsit urme de violență pe trupul neînsuflețit al băiatului de 13 ani. Copilul a fost transportat la Serviciului de Medicină Legală Gorj, unde s-a efectuat necropsia.

În urma efectuării necropsiei, medicii legiști au declarat că băiatul a fost intoxicat cu monoxid de carbon. În camera acestuia se afla o sobă, care probabil nu a fost curățată corespunzător.

 „La data de 5 decembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către o femeie de 30 de ani, din comuna Căpreni, cu privire la faptul că l-a găsit pe fiul său de 13 ani, în pat inconștient. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului de Ambulanță Gorj care a constatat decesul minorului și o echipă operativă constituită la nivelul subunității care a efectuat cercetarea locului faptei.

În urma examinării vizuale a cadavrului nu s-au observat urme de violenţă la nivelul capului, trunchiului sau membrelor, acesta fiind transportat la Serviciului de Medicină Legală Gorj, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cauzei decesului. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă”, a transmis IPJ Gorj.


Reclamă

Share.

Absolventă a Facultății de Comunicare și Relații Publice, SNSPA. A urmat mai multe cursuri de Multimedia – Radio și Televiziune, activează în presa online de trei ani. În prezent este redactor al publicației Substanțial.ro. Este bine ancorată în tot ceea ce ține de showbiz și la curent cu ultimele noutăți.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro