Un autobuz care transporta muncitori români s-a răsturnat, miercuri dimineață, pe un drum din Spania. În urma impactului, doi români au murit și trei au fost grav răniți.  

Autoritățile au intervenit imediat

La fața locului s-au prezentat cei din serviciile de sănătate publică, Poliția Locală, Garda Civilă și pompierii. În autobuz se aflau 18 persoane, pe lângă șofer. Potrivit unor surse municipale, ocupanții autobuzului erau muncitori sezonieri români care fac parte din comunitatea românească stabilită în orașul sevillian, Pedrera. Pentru câteva ore, drumul a fost închis pe ambele sensuri, iar medicii au încercat să acorde ajutor medical cât de repede posibil celor răniți.

Dintre cei vătămați, trei persoane sunt în tare gravă, iar una în stare critică, informează Serviciul de Urgență 112 Andalucía. Persoana aflată în stare critică a fost transferată la Virgen del Rocío, pentru a fi supusă unei intervenții chirurgicale. Cei trei în stare gravă se află la Spitalul de La Merced, unde vor fi operați. Restul muncitorilor români aflați la bord au policontuzii ușoare, conform informațiilor furnizate de presa locală.

 

Tragedie în Spania! Doi oameni au murit și alți trei sunt grav răniți după ce autobuzul în care se aflau s-a răsturnat
captură video

Primarul orașului a mers la locul accidentului

La 20 de minute de la producerea incidentului, și Antonio Nogales, primarul orașului Pedrera s-a deplasat la fața locului. Tot acesta a recunoscut că autobuzul implicat în accident prelua muncitorii din mai multe orașe din regiune.

„Este o curbă complicată, dar deși are vizibilitate, când s-a produs evenimentul erau zorii zilei, încă nu se luminase bine. Răniții erau încă sub autobuz și strigătele lor erau înfricoșătoare. Vehiculul s-a răsturnat pe toată lățimea drumului”, a explicat el.

Potrivit presei iberice, evenimentul rutier a fost consemnat în jurul orei locale 7.00. Din cauze încă necunoscute, autobuzul care avea la bord 18 persoane s-a răsturnat pe drumul regional A-8327.

Conform Gărzii Civile, trupurile celor decedați au fost ridicate, iar drumul pe care s-a produs accidentul a fost redeschis circulației pe ambele sensuri. Autobuzul a fost ridicat cu o macara. Cei afectați de accident vor fi asistați și de Grupul de Intervenție Psihologică în Situații de Urgență și Dezastre (GIPED ) al Colegiului Oficial de Psihologie din Andaluzia de Vest.