Reclamă

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Vâlcea anunță că joi după amiaza a avut loc o explozie puternică a unei mine antipersonal la Uzina Mecanică Băbeni. În urma acestei tragedii, patru persoane și-au pierdut viața, iar alte patru sunt preluate de echipele de salvatori pentru a fi transportate la spital.

Patru persoane au murit

„După comunicarea datelor din teren sunt 4 persoane preluate de către SAJ”, a precizat ulterior ISU Vâlcea.

Conform purtătorului de cuvânt al ISU Vâlcea, cele patru persoane rănite sunt în stare stabilă, conștiente,

”Cele patru persoane decedate, din informațiile de până acum, lucrau la dezamorsarea unor mine antipersonal. Ancheta este în desfășurare. Cele 4 persoane rănite sunt in stare stabilă, conștiente, a afirmat directorul Serviciului de Ambulanță Vâlcea”, a adăugat Octavian Fulger.

Nu se cunosc cauzele exploziei

Prefectul judeţului Vâlcea, Sebastian Fârtat, a declarat pentru News.ro că primele date de la faţa locului arată că explozia s-ar fi produs în timp ce se încerca dezamorsarea unei mine vechi. Nu se cunosc deocamdată, oficial, cauze ale deflagraţiei.

Știre inițială

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vâlcea anunţă că intervine pentru înlăturarea efectelor unei explozii generate de o mină  antipersonal, la Uzina Mecanica Băbeni. Inițial au fost anunțate doar trei persoane decedate, însă ulterior a mai murit un om.

„În urma exploziei au rezultat 3 persoane decedate, 2 inconştiente cu traumatisme”, a precizat sursa citată.

Explozia nu a fost urmată de un incendiu.

Acolo au fost trimise un echipaj de descarcerare, SMURD Bunesti, 2 ambulante tip C si 2 tip B, un echipaj ASAS de la Râmnicu Vâlcea.

Uzina Mecanică Băbeni a fost înființată în 1983

Uzina Mecanică Băbeni este o companie certificată ca furnizor pentru Ministerul Apărării din România şi pentru NATO. Unitatea a fost înfiinţată în 1983 iar în 1996 a devenit sucursală a Romarm SA. În anul 2014 a devenit parte a grupului EnergoTech. Conform site-ului companiei-mamă, uzina din judeţul Vâlcea proiectează şi gabrică muniţie, ambalaje pentru arme şi muniţie şi oferă training specializat pentru piro-tehnicieni.

Știre în curs de actualizare


Reclamă

Share.

Tânăr jurnalist de 25 de ani, absolventă a Facultății de Litere din Craiova, promptă atunci când vine vorba de redactarea articolelor de calitate, Mădălina a mai profesat în domeniu pentru cunoscute publicații din branșă. Iubește autenticitatea și este mereu la curent cu tot ceea ce se întâmplă în domeniul pe care a ales să-l urmeze. Este dinamică, informată și gata să facă față oricărei provocări, indiferent cât de dificilă pare.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro