Cu ocazia acestei sărbători, românii respectă o serie de tradiții, obiceiuri și superstiții. Sunt câteva lucruri pe care este bine să le facem pentru a ne merge bine anul viitor. De asemenea, sunt alte lucruri de care trebuie să ne ferim pentru a nu avea ghinion.

1. Ce trebuie să facă astăzi cei care sunt bolnavi

În această zi se spune că este bine să le dăruim persoanelor bolnave din familie o icoană cu chipul Sfântului Ștefan. De asemenea, este bine să le oferim și o candelă nouă aprinsă.

Totodată, astăzi trebuie să ne ferim să mergem în zonele montane sau în zonele unde ne poate fi pusă viața în pericol. De asemenea, dacă sunteți certați cu cineva, este bine să îngropați securea războiului.

2. Este complet interzis să faci acest lucru astăzi!

Tot astăzi se fac și pomeniri pentru sufletele celor care au murit în condiții grele, iar pachetele ar putea să conţină inclusiv pâinicile Sfântului Ştefan. Aceste pâinici se coc rotunde dintr-un aluat asemănător cu cel de cozonac și se ung cu miere. Ele amintesc de pietrele cu care a fost ucis Sfântul Ștefan de autoritățile iudaice. Se sfinţesc la biserică şi foarte important să ajungă şi la copii.

Nu te certa astăzi! Se spune că cei care se ceartă de Sfântul Ștefan riscă să sărăcească și să se îmbolnăvească.  Potrivit tradiţiei populare româneşti, pe 27 decembrie, în a treia zi de Crăciun este rândul finilor să meargă în vizită la naşii lor. Iar dacă în această zi ninge, se vesteşte un an îmbelşugat la câmp.

3. Cine a fost Sfântul Ștefan

Conform Noului Testament, Sfântul Ștefan a fost unul dintre cei șapte bărbați aleși de către apostoli pentru a fi diaconi. Ștefan a fost unul dintre ucenicii lui Iisus Hristos. El îl urma pe Hristos peste tot și asista direct la faptele sale.

Sfântul Ștefan este primul martir creștin ucis fiindcă împărtășea credința în Iisus.