Înălțarea Domnului este una dintre cele mai importante sărbători pentru creștini și are loc la 40 de zile după Paște. Cu ocazia acestei mari sărbători, au loc diferite tradiții și obiceiuri. Conform acestora, creștinii ortodocși au și câteva interdicții în această zi. Există câteva lucruri pe care nu ai voie să le faci sub nicio formă. Asta dacă vrei să eviți pagubele și ghinionul. Iată, așadar ce activități trebuie să eviți în această zi de mare sărbătoare.
Credincioșii respectă cu sfințenie tradițiile și obiceiurile fiecărei mari sărbători. Astfel, în ziua de Înălțare, aceștia vor trebui să evite anumite activități din gospodărie pentru a nu-i urmări ghinionul sau relele. În cazul în care acestea nu vor fi respectate, se spune încă din cele mai vechi timpuri, că pagubele și evenimentele rele se vor abate asupra vieții și casei lor.
Activități interzise de Înălțare
- Nu se fac treburi în gospodărie, nu se merge la câmp și nici nu se spală rufe pentru a nu fi urmăriți de ghinion.
- Credincioși trebuie să evite certurile în această zi. Nu trebuie să își adreseze reproșuri, jigniri sau vorbe urate.
- Cu ocazia aceste sărbători, gospodinele vopsesc ouă roșii. Aceasta fiind ultima zi în care creștinii le mai pot mânca.
- De sufletul celor care au trecut în neființă este bine ca în această zi să se împartă ceapă verde și rachiu, pentru ca sufletele lor să ajungă în Rai.
- Oamenii purtau frunze de leuștean la brâu, ca să fie feriți de rele și protejați de boli.
- Se spune că persoanele care mor între Paște și Înălțare, pot să ajungă în Rai. Și de asemenea, li se pot ierta toate păcatele.
Ce semnificație are ziua de Înălțare
„O hotărâre a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, din perioada 1999-2001, a hotărât ca ziua Înălțării Domnului să fie considerată Ziua Eroilor. În acest an pe 2 iunie în bisericile din România sunt pomeniți toți eroii căzuți la datorie, cei care au murit pe câmpurile de luptă în numele libertății și credinței.”, spun preoții, potrivit ego.ro