Tradiții de Lăsata Secului 2023. Ce nu trebuie să vă lipsească de pe masă
Lăsata Secului este o sărbătoare importantă pentru creștinii ortodocși. Aceasta marchează ultima zi în care este permisă mâncarea dulce, înaintea începerii Postului Paștelui. Postul Paștelui începe a doua zi și durează 48 de zile, fiind considerat cel mai lung și aspru post de peste an.
În timpul postului, se interzic nunțile și se cere credincioșilor să se spovedească, pregătindu-se astfel pentru Împărtășanie. Cu toate acestea, accentul în post nu se pune doar pe alimentație, ci și pe renunțarea treptată la omul cel vechi și păcătos, înțeles ca seclum, adică lumea împătimită.
Cum se sărbătorește Lăsata Secului
Lăsata Secului este sărbătorită în mod tradițional în România cu mese festive la care se adună întreaga familie, iar copiii încearcă să prindă bucata de halviță cu gura. Există și alte tradiții, precum Legarea grânelor, care se practică pentru a proteja recolta de păsări și alte dăunătoare, și obiceiul de a merge la nași cu plocon, pentru a cere iertare și a se împăca.

Se mai spune că de Lăsata Secului finii merg la nași și le oferă cadouri. În funcție de posibilități, cadourile pot fi simbolice, cum ar fi o ramă foto, sau ceva care să fie reprezentativ pentru cuplu. De asemenea, se mai pot cumpăra produse cosmetice, pahare, un set de pahare sau o lenjerie de pat.
Ce nu trebuie să lipsească de pe mesele românilor
În această zi, se mănâncă bucate alese, precum plăcinte cu fructe și legume, struguri sau stafide, care simbolizează sporul și vigoarea spirituală. În unele zone, oamenii strâng oasele și resturile de mâncare într-o față de masă și le aruncă spre răsărit, rostind cuvintele: „Păsările cerului! Eu vă dau vouă hrană din masa mea, cu care să fiți îndestulate și de la holdele mele oprite”.





