Credincioșii ortodocși din întreaga lume sărbătoresc astăzi Paștele. După un post îndelungat de 40 de zile, mesele acestora sunt pline de bucate alese. Este momentul în care creștinii se așează la masă alături de cei dragi și primesc cu mare bucurie un astfel de praznic împărătesc. De această zi Sfântă sunt legate numeroase tradiții, acestea fiind încă respectate în anumite zone ale țârii.
Tradiția care îți aduce belșug în viață și în casă
Cei mai mulți dintre români urmează astăzi obiceiurile moștenite din străbuni legate de sărbătoarea Paștelui. Cea mai cunoscută este consumarea Sfintelor Paști de dimineață. Acestea sunt primite de la biserică după slujba de Înviere și semnifică trupul și sângele Domnului, sub o formă aparte față de Sfânta Împărtășanie care se poate lua sub altă rânduială.
Bănuțul și oul roșu
Se spune că pentru un an plin de belșug, astăzi fiecare creștin trebuie să pună un ou roșu alături de un bănuț intr-un vas cu apă. Pentru a avea parte de prosperitate, este ideal să îți speli fața cu aceasta apă, spuneau străbunii.
Stropitul
In centrul țării, în Transilvania mai exact, obiceiul mersului cu stropitul de Paște se păstrează încă, astfel, cei care nu îi primesc în casele lor pe cei care vin să îi cinstească, vor avea ghinion.
În unele zone ale țării, fetele nemăritate sunt stropite chiar cu apă. Conform tradiției, tinerele se ascundeau de acest obicei, însă erau întotdeauna căutate de feciori. După căsătorie, acest obicei nu se mai păstrează.
În Bucovina, ziua de Paște are obiceiuri bine păstrate. Astăzi, oamenii din mediul rural își lasă porțile caselor larg deschise pentru a-i primi pe cei care vor să intre pentru a primi bucate. Conform tradiției, sunt primiți la masă atăt ce avuți cât și cei sărmani.