Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au format în urmă cu ceva timp unul dintre cele mai iubite cupluri. Cei doi au fost împreună timp de trei ani, s-au căsătorit, însă apoi lucrurile s-au stricat repede. Chiar dacă acum fiecare dintre cei doi și-a refăcut viața, se pare că între aceștia au mai rămas unele resentimente.
Carmen de la Sălciua și Culiță Sterp au avut o relație tumultoasă. Cei doi s-au iubit, s-au despărțit, s-au împăcat și s-au căsătorit. Apoi după un an de căsnicie a urmat divorțul, iar aceștia și-au spus adio definitiv. Însă, se pare că au mai rămas câteva lucruri nespuse, iar Culiță Sterp încă îi poartă pică fostei partenere.
În cadrul unui podcast, artistul a mărturisit că nu o poate ierta pe Carmen de la Sălciua. Se pare că după despărțire a făcut câteva declarații ce l-au deranjat. Mai mult, una dintre ele se întâmpla chiar pe vreme când partenera acestuia era însărcinată și a fost destul de afectată de spusele lui Carmen de la Sălciua.
„Doar un an am fost căsătorit cu ea, dar am stat trei ani. Da, eu am fost cu actuala soție în clasă, a venit la nunta. Chiar o zis, ce caută asta aici?! Eu mi-am invitat toți colegii de clasă. Toți cei care au vrut să vina, au venit. Colegii de școală de liceu, de facultate…a fost o chestie. Nu sunt genul care să mă feresc, dar atunci era puțin dramatic.
Ea a vorbit urât despre logodnica mea. Ea intenționat a postat, soția mea era gravidă atunci. A fost întrebată dacă ar mai putea fi cu Culiță, ar mai fi? Trebuia să țină pentru ea. Ea a răspuns direct, da. Ea a spus ceva de logodnica mea, ceva ce nu trebuia spus. Femeia fiind gravidă, nu te apuci să dezgropi morții nefiind împreună de 2-3 ani.”, a declarat Culiță Sterp, în podcast-ul realizat de Cătălin Măruță.
(CITEȘTE ȘI: Culiță Sterp se menține tânăr cu proceduri de înfrumusețare. Nu toți bărbații au curaj să apeleze la astfel de trucuri)
Mama Geta, supărată pe Carmen de la Sălciua
Cât timp Carmen de la Sălciua era împreună cu fiul ei, mama Geta a fost una dintre cele mai mari susținătoare ale artistei. Cântăreața a reușit să fie pe placul soacrei, iar cele două erau foarte apropiate. Cu toate acestea, după despărțire Carmen de la Sălciua a picat in dizgrațiile mamei lui Culiță Sterp.
Chiar și atunci când a aflat că artista s-a căsătorit cu Marian Corcheș, mama Geta abia s-a abținut să nu reacționeze. Aceasta a vrut să îi trimită un mesaj cântăreței. Nu crede în căsătoria celor doi și este sigură că nu va dura mult căsnicia.
„Chiar am vrut să îi scriu mesaj: oare cât timp o să stai căsătorită dacă ai stat un an și ceva cu Culiță? Am zis că nu scriu, am zis să mă abțin. Vreau să mai zic ceva, ei (n.r.Carmen și Culiță) când s-au cunoscut au cunoscut lumea deodată, împreună. Culiță a fost cel care a promovat-o, mereu punea melodiile ei. Vreau să scrieți cu majuscule: ei împreună s-au făcut cunoscuți, nu l-a făcut ea pe el.”, a spus mama Geta.