Aproape orice femeie își dorește să devină mamă și dacă pentru unele femei acest lucru nu este o problemă pentru altele a fi mamă înseamnă șiruri lungi de tratamente presărate cu frustrări și suferință. Odată cu avansarea tehnologiei s-au descoperit noi metode care ajută la conceperea unui copil, cele mai cunoscute sunt însemninarea artificială dar și fertilizarea in vitro. Aceasta din urmă a fost aplicată pentru prima dată în 1978 de către  medicul britanic sir Robert Geoffrey Edwards la o clinică din Marea Britanie.

Definită de specialiști fertilizarea in vitro este o componentă a Reproducerii Umane Asistate Medical (RUAM) și reprezintă un proces prin care spermatozoidul bărbatului, fecundează ovulul  femeii în laborator. Acolo se formează embrionul care este transferat în uterul mamei, în general la 72 ore de la concepție. Fertilizarea nu intervine în complexul genetic al copilului, astfel că între fătul creat in vitro și fătul procreat natural nu apar deosebiri ale dezvoltării. Atunci când toate celelalte metode de concepție nu mai pot fi aplicate, FIV este ultima soluție pentru femeia sterilă sau bărbatul steril.

România folosește această procedură din anul 1993, iar anual peste 4000 de cupluri apelează la această procedură. Factorii care influențează rezutatul fertilizării in vitro sunt: vârsta, numărul de embrioni transferați, originea ovocitelor, depozitarea gameților, fumatul, consumul de alcool și substanțe interzise dar și istoricul medical al sarcinilor.

Fertilizarea in vitro se recomandă cuplurilor care se confruntă cu afecțiuni precum: infertilitate masculină, endometrioză, femeilor cu trompe uterine blocate dar și femeilor cu probleme de ovulație.

În România statul a oferit un program pentru cuplurile care au nevoie de fertilizare in vitro și nu îsi permit, costurile ridicându-se la câteva mii de euro. Criteriile de eligibilitate pentru includerea in proiect sunt urmatoarele:

  • · AMH >1, excepție făcând femeile sub 35 de ani pentru care AMH-ul nu este criteriu de excludere;
  • · Cuplu autolog sau cupluri în care partenerul suferă de azoospermie (nu se exclud procedurile cu sperma donată);
  • Indice de masă corporală al partenerei între 20 – 30;
  • Vârsta partenerei între 24 – 45 de ani.