Reclamă

Bâlbâiala este o tulburare de vorbire ce apare adesea în dezvoltarea limbajului copiilor și care afectează fluența normală a vorbirii. Această pierdere a controlului asupra vorbirii poate afecta atât copilul în cauză, cât și pe părinți. Există unele cazuri în care, odată cu creșterea copilului, afecțiunea dispare brusc. Însă, de multe ori este nevoie de intervenția specialiștilor. 

Atunci când fluxul vorbirii este perturbat de numeroase repetiții sau de prelungirea unui cuvânt, micuțul în cauză, cât și părinții acestuia, se pot lăsa afectați psihic și vor duce o muncă grea încercând să apeleze la specialiști pentru a face terapia necesară vindecării.

Factorii pentru care bâlbâiala apare la copii

De-a lungul timpului, oamenii aveau o ipoteză în ceea ce privește copiii cu o asemenea afecțiune. Aceștia credeau că tulburarea lor de vorbire apare din cauza stării emoționale, cum ar fi șocurile emoționale sau problemele de natură afectivă.

De ce se credea acest lucru? Pentru că majoritatea copiilor din această categorie sunt mai retrași și le este teamă să vorbească cu cei din jur din cauza dificultăților, potrivit logopedului Narcisa Ioana De la CJRAE Sălaj. Ei bine, iată de fapt care sunt adevăratele cauze ale bâlbâielii la copii:

  • factori ereditari –  mare parte din copiii care se bâlbâie (peste 60%) moștenesc genetic această problemă de la unul din părinți.
  • factori de dezvoltare a vorbirii – afecțiunea apare în special la copiii care îşi dezvoltă limbajul mai târziu. Acest lucru are legătură cu faptul că învață greșit modul în care pronunță sunetele.
  • stilul alert de viață al familiei– copiii se aleg cu o astfel de problemă atunci când în familie trăiesc momente de tensiune, iar stilul de viață din mediul în care cresc este întotdeauna agitat și nu se pune accent pe comunicare.
  • genul– se pare că băieții sunt mult mai predispuși la bâlbâială decât fetele. După un calcul, din 5 copii care suferă de bâlbâială, 4 sunt băieți.
Bâlbâiala se întâlnește frecvent în cazul copiilor. Deși este o luptă grea în procesul de vindecare, părinții au cea mai mare influență în tratamentul acestora. Ei trebuie să aibă răbdare și să-i sprijine în permanență pe copii
pixabay.com

Câteva sfaturi pentru părinți

În această perioadă din viața copiilor, părinții trebuie să își păstreze calmul, să le acorde sprijin și atenție. Potrivit specialiștilor, copiii care se bâlbâie trebuie să se simtă relaxați și înțeleși. Altfel, ritmul alert al părintelui nu va face decât să-i agraveze problema. Nu-l criticați, nu îl întrerupeți și vorbiți mai rar, astfel încât să se simtă motivat!


Reclamă

Share.

Scopul ei este să profeseze în domeniul presei pentru a-și dezvolta abilitățile și pentru a pune în practică tot ce a învățat în cadrul Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Curiozitatea, pasiunea de a scrie, dorința de a fi de folos, curajul, dispoziția de a fi conectată mereu la actualitate au determinat-o să își aleagă acest drum. Iși dorește să se promoveze, să se reinventeze și să se adapteze la schimbările presei.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro