Reclamă

Sunteți părinte de adolescent? Psihologul Camelia Anca Baciu vorbește despre siguranța pe internet, subiect pe care părinții și adolescenții nu îl pot rata.

Sursa: Social Media

Un simplu click pe telefon sau computer și o lume nouă se deschide instant. Click-ul pe un ecran albastru ne conduce mintea în sferele internetului. În funcție de fereastra deschisă, lumea poate fi frumoasă sau din contră plină de probleme. Sau poate fi înșelătoare. Psihologul Camelia Anca Baciu a vorbit despre pericolele la care sunt expuși adolescenții pe internet.

Pericolele la care pot fi supuși adolescenții astăzi, în era internetului

„La ce nici nu te gândești! De la pornografie, video chat, furturi de bani, până la imagini și texte mincinoase, mediocre ale unor influenceri care le distrug încrederea în ei, le induc tipare și obiceiuri greșite de viață. Există riscul de expunere a adolescenților față de persoanele străine, care este de neegalat astăzi.” , a mărturisit psihologul Camelia Anca Baciu.

Părinții trebuie să discute cu adolescenții despre pericolele din spatele internetului.

„Părinții ar trebui să discute cu adolescenții și să-i ajute să înțeleagă ce înseamnă siguranța cibernetică și care sunt modalitățile prin care se pot proteja atunci când navighează pe internet.

Este bine ca părinții să stabilească cu adolescenții un set de reguli explicite și mai ales, să discute <<de ce>> acestea sunt importante.

Astfel de conversații purtate în momente oportune, bazate pe fapte, fără interpretări, i-ar putea ajuta pe adolescenți să poată să ia decizii solid fondate”, a mai adăugat psihologul.

Adolescenții deși pot refuza ajutorul părinților au nevoie de sfaturi din partea lor

Să fie restricțiile la internet o soluție? Iată ce spune cunoscuta psihologă despre această măsură.

„Ceea ce este o certitudine, este că fără internet, nu concepem existența (cu excepții…). Ceea ce nu citim pe pagina printată, o facem pe ecran, din click în click. Mulți își iau cunoașterea din internet. 

Recomandabil ar fi din mainstream. Și iată cum, depinde de fiecare, de gândirea, logica privată și liberul arbitru ce și cât și cum alegem binele din rău!

Dificil la adolescenți, din cauza nedezvoltării complete a creierului. De aceea, e nevoie de ghidaj, limite, reguli din partea unui adult.”, a declarat Camelia Anca Baciu.


Reclamă

Share.

Sunt o persoană liniștită, sociabilă și ambițioasă. Îmi place ideea de a livra informații necunoscătorilor, ador să ascult poveștile oamenilor și să ofer ajutor atunci când mi se cere.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro