Protestul angajaților STB a provocat un adevărat haos în Capitală. Fiind disperați să ajungă la locurile de muncă, oamenii au luat cu asalt metrourile, taxiurile dar și firmele de ride sharing. Unul dintre motivele pentru care lucrătorii STB au decis să iasă în stradă sunt salariile, pe care le consideră extrem de mici.

1. Bucureștiul, paralizat din cauza grevei angajaților STB

Liderul sindicatului, Vasile Petrariu, a explicat ce sume câștigă lunar un șofer de autobuz al STB, care are o vechime de aproximativ 10 ani. Social-democratul a spus că un șofer de autobuz lucrează și în weekenduri, și în timpul sărbătorilor legale. De asemenea, programul de muncă al acestui angajat începe de la ora 03:00 dimineața și se încheie după amiaza. Pentru toate aceste lucruri, conform lui Petrariu, un șofer de autobuz primește un salariu de 3.500 de lei net și 5.000 de lei brut.

 „S-a spus că salariile sunt foarte mari la STB SA. Salariul unui conducător de vehicul este în jur de 4.200 de lei. În condițiile în care el lucrează sâmbătă, duminica și sărbătorile legale, dar și ore suplimentare, el nu ia mai mult de 3.000 – 3.5000 de lei net. Cu 40% asta însemnă undeva la 5.000 – 6.000 de lei brut”, a declarat liderul de sindicat de la STB.

Citește și:

Descoperă importanța și protecția mărcii înregistrate

Cum Scădem Rapid Colesterolul – Cel Mai Mare Dusman al Sănătății Românului

Bana Vanga, previziuni sumbre pentru 2024! Dezastrele cu care ne-am putea confrunta în noul an

2. Ce salariu are un șofer de autobuz de la STB

Precizăm că atât șoferii, cât și vatmanii de la STB lucrează și în weekend, dar și în cursul sărbătorilor legale și inclusiv în timpul nopții.

Vasile Petrariu a mai explicat faptul că în comparație cu Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București-Ilfov (TPBI), angajații de la STB câștigă sume mult mai mici, deși nu primește nici măcar zile libere.

El spune că salariile de la TPBI sunt de 5.000 de lei. Un director general de la această asociație primea în urmă cu doi ani un salariu de maxim 30.000 de lei, în timp ce un șef de serviciu la STB SA primește 7.000 de lei. Toate astea în timp ce la TPBI un șef de birou are peste 10.000 de lei salariul.