Conflictul israelo-palestinian este unul dintre cele mai vechi și mai dificil de soluționat conflicte din lume. Acesta are rădăcini încă din perioada otomană și a persistat până în prezent, afectând în mod direct viețile israelienilor și palestinienilor.
Apariția Israelului în 1948 și acțiunile militare și colonizările ulterioare au dus la restrângerea teritoriilor palestiniene și la exodul a mii de palestinieni. Aceste acțiuni au fost întâmpinate cu opoziție din partea organizațiilor teroriste palestiniene, cum ar fi Hamas și Jihadul Islamic, care au intensificat operațiunile militare israeliene în teritoriile ocupate.
Sionismul și începuturile conflictului
Conflictul israelo-palestinian a avut începuturile sale în secolul al XIX-lea, odată cu apariția sionismului ca mișcare politică și religioasă. Sionismul a promovat ideea întemeierii unui stat evreu pe teritoriul Palestinei.
În 1920, violențele interetnice din Palestina sub administrație britanică au marcat debutul conflictului. Aceste violențe au escaladat în timpul războiului arabo-israelian din perioada 1947-1949, iar antisemitismul din Europa a contribuit la crearea unui stat evreu independent în 1948.
Dovezi și controverse istorice
Existența unui stat evreu străvechi pe teritoriul Palestinei este susținută în mare parte de referințele din Biblie, însă aceste dovezi arheologice nu sunt întotdeauna solide. În 1999, profesorul de arheologie Ze’ev Herzog de la Universitatea din Tel Aviv a afirmat că nu există dovezi arheologice care să ateste că Tărâmul Făgăduinței din Biblie a fost de fapt teritoriul unui stat evreu, conform Historia.ro.
Această afirmație a fost însoțită de lucrări precum cea a profesorului Shlomo Sand, care pune sub semnul întrebării istoria oficială a Israelului și susține că evreii și creștinii din Palestina au fost convertiți la Islam odată cu cucerirea arabă. Astfel, Sand sugerează că apartenența la evrei nu ține de o etnie, ci de o religie.
Impactul asupra populației palestiniene
În urma apariției Israelului, palestinienii au devenit o „populație tolerată” și au fost expulzați sau siliți să ia calea exilului. Mii de palestinieni au fost nevoiți să părăsească teritoriile lor și să se refugieze în alte țări.
Aceste acțiuni au provocat indignare în rândul organizațiilor de apărare a drepturilor omului, în special din cauza construcției Zidului israelian de securitate în Cisiordania începând cu anul 2003. Acest zid a transformat viața palestinienilor într-un calvar și i-a forțat să trăiască într-un fel de ghetou.
Eșecurile procesului de pace
Hamasul, una dintre organizațiile teroriste palestiniene, a contribuit în mare măsură la eșecul procesului de pace în Palestina. Liderii Hamasului au folosit civilii palestinieni drept scut uman în fața atacurilor Israelului, ceea ce a dus la intensificarea operațiunilor militare.
De asemenea, multe state arabe nu au recunoscut dreptul la existență al statului israelian și au continuat să sprijine în secret organizațiile teroriste palestiniene.
De ce susțin SUA Israelul în acest conflict
Există mai multe motive pentru care SUA sprijină Israelul în chestiunea palestiniană. Unul dintre aceste motive este influența puternică a lobby-ului evreiesc în politică. Grupurile de lobby, cum ar fi AIPAC, au reușit să-și impună viziunea în politica internă și externă a SUA în ceea ce privește Israelul.
De asemenea, SUA consideră Israelul un aliat strategic în Orientul Mijlociu. Israelul a fost o unealtă importantă în eforturile SUA de a menține stabilitatea regională și de a contracara influența sovietică în regiune în timpul Războiului Rece. De-a lungul anilor, SUA au oferit sprijin militar și financiar Israelului, ceea ce a contribuit la dezvoltarea unei puternice armate israeliene.
Un alt motiv este sprijinul popular al Israelului în SUA. Mulți americani au o simpatie mai mare față de Israel decât față de palestinieni, iar acest sentiment a fost amplificat de atentatele teroriste din 2001, în care au fost implicați teroriști arabi.
În final, SUA au fost implicate în procesul de pace dintre Israel și Palestina, încercând să medieze un acord. Cu toate acestea, progresele în acest sens au fost limitate, iar Israelul nu a fost silit să renunțe la coloniile evreiești în teritoriile palestiniene.
Ghetoul palestinian: o realitate dură
După înființarea statului evreu, palestinienii au fost nevoiți să trăiască în teritorii tot mai restrânse din cauza extinderii coloniilor evreiești. În timp, așezările palestiniene au devenit imense ghetouri.
În august 2003, Israel a început construirea unui zid de securitate în Cisiordania pentru a face față valului de atentate teroriste palestiniene, cunoscut sub numele de „Intifada a II-a”. Palestinenii numesc acest zid „zidul apartheidului”. Zidul este echipat și cu sisteme de alarmă electrice.
Observatorii palestinieni raportează că acest zid a restricționat libertatea de mișcare a palestinienilor, în special a celor care lucrează în Israel. De asemenea, au fost semnalate abuzuri comise de soldații israelieni la punctele de control din Cisiordania.
Israelul răspunde acuzațiilor spunând că comportamentul soldaților este supravegheat permanent de observatori și orice abatere de la regulile de conduită este sancționată corespunzător. Cu toate acestea, observatorii nu pot fi prezenți tot timpul la toate punctele de control.
Cu toate că Curtea Internațională de Justiție de la Haga a declarat zidul construit în Cisiordania ilegal în iulie 2004, Israelul a refuzat să se conformeze deciziei, susținând că se apără împotriva teroriștilor palestinieni. În plus, Israelul a anulat dreptul de ședere în teritoriile ocupate pentru palestinienii cu pașapoarte străine, ceea ce duce la izolarea comunității palestiniene.
Autoritatea Palestiniană acuză Israelul că bombardamentele sale în Fâșia Gaza afectează infrastructura civilă (rețeaua de apă, centralele electrice), transformând viața palestinienilor într-un calvar. Școli și spitale au fost bombardate sub pretextul unor erori ale armatei israeliene.
Ca urmare a construirii zidului din Cisiordania, transportul de mărfuri și de persoane a devenit un coșmar logistic, cu costuri mari și întârzieri. Zidul are 75 de puncte de control permanente și încă 150 de puncte de control mobile. În peste 400 de locuri, drumurile din Cisiordania sunt blocate de obstacole.
Alimentele se degradează în drum spre piețe, bolnavii mor din cauza întârzierilor la punctele de trecere, copiii nu ajung la timp la școală, iar mulți palestinieni își pierd locurile de muncă. În plus, mulți palestinieni nu primesc permise de trecere.
Potrivit Băncii Mondiale, aceste restricții severe la libera circulație a mărfurilor și persoanelor sunt principala cauză a încetinirii economiei palestiniene și, prin urmare, a scăderii nivelului de trai. Conform unui raport ONU, aproximativ un sfert de milion de palestinieni trăiesc izolați atât de Israel, cât și în propriile lor ghetouri din Cisiordania.
Perspectiva Israelului asupra problemei palestiniene
Israelul nu este singurul responsabil pentru situația actuală din Palestina. Agresivitatea statelor arabe și manipularea opiniei publice palestiniene de către organizațiile teroriste arabe au contribuit la agravarea conflictului israelo-palestinian.
Israelul a exprimat în repetate rânduri disponibilitatea de a negocia cu liderii palestinieni pentru formarea unui stat palestinian independent, dar atacurile teroriste din teritoriile palestiniene au împiedicat orice progres. Relațiile cu statele arabe vecine rămân înghețate din cauza lipsei recunoașterii internaționale a statului Israel.
După înființarea Israelului ca stat, o alianță militară a statelor arabe a declanșat un război împotriva sa. Doar Egiptul și Iordania au recunoscut oficial existența statului Israel. Coaliția statelor arabe a fost, de asemenea, responsabilă pentru declanșarea Războiului de Șase Zile (1967) și a Războiului de Yom Kippur (1972). Unele state arabe, precum Iranul, au finanțat și antrenat mișcările teroriste precum Hamas, Jihadul Islamic și Hezbollah.
Situația politică în teritoriile palestiniene s-a complicat și mai mult după victoria Hamas în alegerile din 2006. Fatah, gruparea politică palestiniană condusă de Yasser Arafat, a devenit ținta atacurilor Hamas pentru a prelua controlul total în Palestina. În timpul Primăverii Arabe, Hamas a încheiat noi acorduri cu guvernele arabe, extinzând traficul de arme în Fâșia Gaza.
Utilizând organizații caritabile, Hamas a transformat clădiri publice palestiniene în ținte pentru armata israeliană, care a intervenit militar pentru a distruge infrastructura utilizată de brigăzile militare ale Hamas.
O altă problemă importantă în reluarea negocierilor de pace israelo-palestiniene a fost demontarea coloniilor evreiești din teritoriile palestiniene. Israelul a fost de acord să demoleze aceste colonii din Fâșia Gaza, considerate ilegale de comunitatea internațională.
Colonii evreiești rămân în Cisiordania, care se extind în prezent. Israelul a decis să construiască alte 14.000 de colonii evreiești începând cu 2014. În același timp, au fost distruse 500 de case palestiniene, inclusiv cele din satul Khirbit Makhoul.
Formarea unei coaliții de guvernare între Fatah și Hamas, în vederea organizării de noi alegeri, a determinat premierul israelian Benjamin Netanyahu să declare că președintele palestinian Mahmoud Abbas este pus în fața unei alegeri decisive: pace cu Israelul sau pace cu Hamas, o organizație teroristă care urmărește distrugerea Israelului.
Premierul Netanyahu a decis în cele din urmă să impună sancțiuni economice palestinienilor și a suspendat construcția de case destinate acestora în Zona C a Cisiordaniei.
Pentru Israel, semnarea Acordurilor de la Oslo (1993) a reprezentat o speranță în stabilirea unei păci durabile între israelieni și palestinieni. Violențele palestiniene care au continuat și după semnarea acestor acorduri au fost o dezamăgire pentru diplomația israeliană, care consideră că a făcut numeroase concesii Autorității Palestiniene (Israelul a acceptat să acorde 95% din teritoriul solicitat de liderii palestinieni).
A doua Intifadă (revolta palestiniană) a încheiat negocierile israelo-palestiniene pentru o soluție pașnică. De atunci, Israelul a fost nevoit să intervină militar în teritoriile palestiniene de fiecare dată când Hamas sau alte organizații teroriste au lansat atacuri asupra sa.
Contribuția Hamas și a Jihadului Islamic la agravarea conflictului din Palestina
Eșecul implementării unui plan de pace pe termen lung a determinat mulți palestinieni să sprijine organizațiile teroriste Hamas și Jihadul Islamic. Aceste organizații sunt considerate teroriste de Israel, SUA, Canada, UE, Iordania, Egipt și Japonia.
Rusia, Iranul și China sunt principalele state care nu le consideră organizații teroriste, numindu-le mișcări de rezistență. Valul de atacuri sinucigașe și asasinatele organizate de Hamas și Jihadul Islamic în Israel, începând cu mijlocul anilor ’90, este principalul motiv pentru care aceste organizații sunt considerate teroriste.
Asasinarea premierului israelian Itzhak Rabin de către un extremist evreu și atacurile Hamas și Jihadul Islamic au compromis negocierile de pace israelo-palestiniene.
Israelul susține că numeroasele victime civile palestiniene sunt rezultatul infiltrării organizațiilor teroriste printre civili palestinieni.
Atacurile cu rachete ale Hamas asupra teritoriului israelian sunt principala cauză a operațiunilor militare frecvente ale Israelului în Fâșia Gaza. Cu toate acestea, reacțiile armatei israeliene sunt considerate disproporționate. Atunci când se luptă împotriva organizațiilor teroriste, țintele nu pot fi determinate cu precizie. Astfel, o rachetă israeliană care vizează un obiectiv al Hamas lovește în cele din urmă un bloc de locuințe, provocând o tragedie umană.
Israelul nu a luat în considerare faptul că acțiunile sale în teritoriile palestiniene conduc la o criză umanitară gravă. Această atitudine de indiferență crește popularitatea organizațiilor teroriste printre palestinieni, care le consideră mișcări de eliberare. În schimb, Autoritatea Palestiniană nu a recunoscut niciodată legitimitatea Hamasului.
Un conflict interetnic în curs
Conflictul israelo-palestinian rămâne unul dintre cele mai complexe și durabile conflicte din lume. Întrebarea cu privire la oportuniatea divizării teritoriului în două state separate rămâne nerezolvată. Este clar că un singur stat în Palestina nu poate fi o soluție viabilă.
Potrivit lui Michael Newmann în lucrarea sa „The Case against Israel”, primul pas în crearea unui stat palestinian independent este retragerea tuturor coloniștilor evrei din teritoriile palestiniene ocupate. Pentru a atinge acest obiectiv, este necesar ca Israelul să se retragă la granițele existente înainte de Războiul de Șase Zile din 1967.
O altă problemă este determinarea nivelului de suveranitate pe care un eventual stat palestinian l-ar avea asupra teritoriului său, deoarece SUA și Israelul nu sunt dispuși să accepte existența unei armate palestiniene care să apere granițele din Fâșia Gaza și Cisiordania. Există îngrijorări că Iranul, prin influența sa asupra Hamasului, ar putea instiga un conflict de frontieră israelo-palestinian, conform estimărilor strategilor americani și evrei.
Israelul declară că este dispus să accepte existența unui stat palestinian independent, dar în același timp menține întreaga Palestina istorică sub ocupație. Comunitatea internațională pare să accepte această situație.
Unul dintre motivele pentru care Israelul încearcă să împiedice existența unui stat independent în Cisiordania este legat de aprovizionarea cu apă. Dacă renunță la Cisiordania, Israelul va pierde controlul asupra surselor montane de apă, care asigură în prezent o mare parte a necesarului de apă al statului evreu. Într-un astfel de scenariu, Israelul va fi nevoit să cumpere apa de la palestinieni, ceea ce nu este o situație ideală.
Un stat palestinian sărăcit și lipsit de legitimitate în fața propriilor cetățeni este puțin probabil să asigure o aprovizionare adecvată cu apă pentru Israel. De fapt, conform Organizației Mondiale a Sănătății, Israelul nu asigură în prezent nici măcar necesarul minim de apă pentru populația palestiniană, preferând să facă rezerve pentru propria populație.
Pentru Israel, teritoriile palestiniene continuă să fie un poligon de testare pentru noile tehnologii militare israeliene. Atât timp cât Israelul rămâne un stat etnic, ocupația militară a teritoriilor palestiniene se va consolida, iar politicile de epurare etnică se vor intensifica pentru a preveni apariția unei puternice influențe politice palestiniene.