Ies la iveală noi informații despre condițiile în care concurenții de la „Survivor” trăiesc în jungla dominicană.

Cei care cred că multe dintre momentele de la „Survivor” sunt regizate, se înșeală. Organizatorii spun că toată competiția este 100% reală. Concurenții trăiesc în condiții greu de imaginat. Dar ce se întâmplă, de fapt, noaptea. 

La „Survivor”, Faimoșii și Războinicii dorm sub cerul liber. În camp, pe scânduri și-au întins ce aveau la ei, iar drept acoperiș au niște frunze care îi protejează, dar nu întotdeauna, de ploaie sau de soarele puternic dominican.

Noaptea, concurenții de la „Survivor” trăiesc un adevărat coșmar

Cei care au ieșit din competiție, dar și cei rămași povestesc cu se luptă cu frigul, căldura sau lipsa de mâncare. Faimoșii și Războinicii nu au săpun, șampon și se spală în mare.

Hainele tot în mare și le spală, apoi după care le pun la uscat pe o funie pe care au prins-o de două bețe. Nici toaletă nu au, astfel că își fac nevoile în junglă.

Tot ce nu se vede la TV legat de condițiile de la „Survivor”. Ce se întâmplă noaptea, de fapt, în taberele concurenților
ProTV

De cele mai multe ori, Faimoșii și Războinicii reușesc să doarmă doar câteva ore noaptea. Asta pentru că le este frig constant dorm pe podea, și îi mai și ciupesc diverse insecte.

Surse din anturajul echipei de la „Survivor” au declarat, pentru Ciao, că unii concurenți au rămas chiar cu semne după ciupiturile insectelor.

Ei au cerut unguente, tratament echuipei medicale care face parte din staff de producție. Unii s-ar fi iritat și scărpinat până la sânge din cauza mâncărimilor. Alții ar fi găsit tot felul de obiecte, chiar și bețe, frunze cu care se scarpină.

Ce probleme de sănătate are Otilia Bilionera după „Survivor România”

Otilia Bilionera, concurenta din tribul Faimoșilor de la „Survivor” care a părăsit competiția din cauza problemelor medicale, a vorbit despre momentele grele prin care trece.

„După cum știți, din cauza unor probleme medicale, am fost eliminată seară trecută din competiția Survivor România. Am fost tratată în «mai multe reprize» cu antibiotice puternice, luate pe stomacul gol, însă infecția urinară și inflamația la ovare pe care le-am făcut fix înainte de competiție nu au cedat deloc.

Tratamentul nu își făcea efectul din cauza condițiilor nefavorabile: ploaie, frig etc. Mai mult, am început să am sângerări gastrice și dureri puternice de stomac.

Medicul a intervenit de urgență și mi-a dat un tratament care să îmi amelioreze durerile și să oprească sângerarea. Fiind suspectă de gastrită sau ulcer, medicul a luat decizia corectă de a mă scoate din competiție!”, a explicat Otilia Bilionera în mediul online.

Distribuie

Jurnalist cu peste 14 ani de experiență în presa online, cât și în cea scrisă. Și-a început cariera la Acasa.ro în 2007, urmând ca un an mai târziu să lucreze la Prosport. Între 2009 și 2012 a făcut parte din echipa de Sport a cotidianului Adevărul. În ultimii trei ani a lucrat CANCAN.RO, Evenimentul Zilei și Jurnalul în departamentul Eveniment, unde a scris pe social, justiție și sănătate. A absolvit Facultatea de Istorie în 2006. Din copilărie și-a dorit să fie jurnalist sportive, avându-l ca exemplu pe Cristian Țopescu.