Fără doar și poate, Netflix este una dintre cele mai populare platforme de streaming din România. Cu zeci de producții încărcate lunar, nu este de mirare că iubitorii de filme abia își mai dezlipesc privirea de platformă.
Netflix a cucerit din prima românii cu varietatea de titluri pe care le pune la dispoziție. Nu este lună, sau chiar săptămână în care să nu fie urcate filme sau seriale noi pe platformă. În pandemie, gigantul a câștigat cei mai mulți adepți în rândul oamenilor, iar pe unii dintre ei i-a și păstrat de-a lungul timpului.
Biblioteca Netflix este una extrem de vastă, însă, doar cele mai bune producții se încriu în topul celor mai vizionate. Vorbim aici de sute de ore de vizionare în doar câteva zile de la lansare și de alte recorduri stabilite într-un timp scurt.
Așii din mânecă pe care i-a scos Netflix
Unul dintre cele mai de succes, dar și cel mai vizionat serial de pe Netflix este „Squid Game”. Producția coreeană a ținut cu sufletul la gură milioane de persoane. Serialul i-a uimit pe toți prin atenția la detalii, dar și prin felul în care a fost spusă povestea de către regizor. „Jocul calamarului” a fost lansat în urmă cu doi ani, iar anul acesta, va reveni pe Netflix cu sezonul doi.
Un alt serial la fel de bine cotat de către utilizatorii platformei este „Stranger Things”. Dincolo de a fi un serial, este un fenomen care a cucerit milioane de fani. Serialul a debutat în 2016, iar din distribuția lui fac parte Winona Ryder, David Harbour și Millie Bobby Brown.
Ultimul, dar nu cel din urmă de pe lista celor mai bune seriale de pe Netflix are toate motivele să ne facă mândri. Este vorba despre „Wednesday”, producția care s-a filmat în România și care o are în rol principal pe Jenna Ortega.