Au o carieră impresionantă și zeci de mii de fani, însă puțini le știu dramele pe care le ascund cu adevărat. Află care sunt vedetele care și-au pierdut partenerul de viață într-un mod fulgerător, atunci când le era lumea mai dragă.

Marcela Fota, Bianca Sârbu, Anca Serea, Maria Cârneci și Claudia Stroia sunt doar câteva dintre numele vedetelor care în spatele zâmbetului afișat ascund o mare durere.

Vedetele care și-au pierdut partenerii în mod fulgerător

Sursa: Social media

Îndrăgita cântăreață de muzică folclorică, Marcela Fota și-a pierdut soțul într-un mod fulgerător. Nimeni nu prevestea tragedia din familia artistei. Soțul ei a murit la doar o zi după Crăciun, pe 28 decembrie 2020.

„Pentru noi începea o zi normală, o săptămână normal, aveam o grămadă de lucruri de rezolvat. Am plecat amândoi pe același drum și m-am întors singură. În dimineața respectivă am fost să declarăm ceva la Finanțe.Am avut o dimineață absolut normală. M-am trezit, am coborât la parter și el mi-a spus să vin la el. Ca niciodată, atunci, noi am vorbit de 11 ori la telefon.Chiar i-am spus ce bărbat frumos și sexos am. A fost o dimineață absolut normală. Am plecat de acasă cu mașini diferite.”, a declarat Marcela Fota, în cadrul unei emisiuni televizate

Viața Biancăi Sârbu s-a schimbat într-un mod radical într-o fracțiune de secundă. Aflată în toiul unei petreceri a aflat că soțul ei a trecut la cele veșnice.

„Eram la o nuntă, te duci la o nuntă, trebuie să dai ce e mai bun, iar într-o secundă s-a schimbat viața radical. Eram căsătoriți, cântam la o nuntă, soțul meu era la clape, s-a prăbușit în văzul tuturor. S-a prăbușit pe orgă. S-a oprit pentru câteva minute totul. Am zis că poate e de la căldură. Am chemat salvarea, eu am rămas la nuntă pentru că așa mi se părea firesc pentru cei care erau acolo, cineva de la spital m-a sunat și mi-a zis că o să fie bine, apoi spre dimineață nimeni nu-mi mai zicea nimic. M-am dus la spital, la camera de gardă și am întrebat de soțul meu, iar doamna aceea s-a uitat la mine și mi-a zis: „Doamna Sârbu, domnul Sârbu era mort din ambulanță”, a declarat Bianca Sârbu în cadrul unui interviu

În prezent, Anca Serea este căsătorită cu Adrian Sînă, iar împreună au șase copiii. Puțini știu drama prin care a trecut prezentatoarea de televiziune în urmă cu 12 ani, atunci când a fost căsătorită cu Filip Poplingher. Fostul soț al vedetei a fost răpus  de leucemie.

„Trei ani de zile ne-am luptat cu boala. Povestea este foarte tristă. Era un om perfect sănătos. Avea 36 de ani. A făcut sport de performanță, înota. Eram la mare cu copiii. A început să transpire abundent. Nouă luni de zile analizele i-au ieșit perfect. I s-au făcut și două biopsii care nu au arătat nimic. El doar transpira foarte mult în timpul noptii, nimic altceva”, mărturisea Anca Serea în urmă cu ani în urmă

Anul 2019 a fost unul negru pentru Maria Cârneci. Cântăreața și-a pierdut omul ce i-a stat alături o viață și cu care are împreună un fiu, Eduard.

„Era bulversat, mă privea în ochi şi mi-a spus: Mari, tu, Edi, Ana, nepoatele şi toată familia aţi fost viaţa mea. Te rog să mă îmbraci cu ce îţi spun eu. Nu îmi pui nimic colorat pe mine. El m-a privit lung, i-au dat lacrimile şi, parcă, mă ruga să nu plec. I-am spus că plec şi că vin a doua zi, s-a uitat lung. Abia am ajuns acasă şi apoi m-a sunat nora mea şi mi-a spus că a murit. A fost un om care nu m-a supărat cu nimic. A fost un om educat. După ce a plecat nu-mi găsesc rostul”, a transmis Maria Cârneci, conform Spynews

Claudia Stroia și-a luat rămas bun de la sufletul ei pereche la doar un an de când și-au jurat iubire veșnică. Artista mărturisește că la ani distanță de această tragedie care i-a umbrit sufletul îl simte pe soțul ei peste tot.

„În casă e prezent peste tot. Vorbesc cu el, ori de cate ori vreau să fac ceva, mă gandesc cum ar fi facut el, pentru ca traiesc cu amintirea lui. Jumatate este în Rai, jumatate este aici, pe Pământ. Soțul meu râvnea foarte mult Raiul, era conștient ca viata asta este trecatoare”, a spus Claudia Stroia