Lumea este un loc nespus de mare și are sens ca lucruri ciudate să dispară în fiecare zi.
Dar pierderea capacului unui stilou sub canapea este mult diferită de pierderea unei întregi încăperi aurite cu chihlimbar sau a unui ou neprețuit cu bijuterii în valoare de miliarde. De-a lungul istoriei, au existat mai multe lucruri ciudate ca acestea care pur și simplu au dispărut fără nicio urmă. Pentru unele dintre aceste lucruri ciudate, înseamnă o căutare globală continuă. Care se întinde pe zeci de ani.
Helen Brach
Helen Vorhees Brach, văduva directorului companiei de dulciuri Frank Brach. A dispărut după ce se presupune că a fost lăsată pe Aeroportul Internațional O’Hare din Chicago în februarie 1977. De ani de zile, zvonurile au circulat în jurul soartei excentricei moștenitoare. Care construise deja o marmură de 500.000 de dolari, monument într-un cimitir din Ohio, plănuise să fie înmormântată alături de soț, părinți și doi câini.
Nu a ajutat că șoferul care a lăsat-o la aeroport, Jack Matlick, a avut nevoie de două săptămâni pentru a raporta dispariția ei. Și s-a constatat mai târziu că a încasat 13.000 de dolari în cecuri cu semnătura falsificată a lui Brach. Singurul membru al familiei lui Brach lui Matlick i-a spus că a dispărut a fost fratele ei Charles Vorhees. Când Charles Vorhees a făcut în sfârșit călătoria la Chicago, el și Matlick au ars actele personale ale surorii sale. Înainte de a depune un raport oficial privind persoanele dispărute.
Dar, în 1994, autoritățile federale l-au arestat în schimb pe Richard Bailey. Un fost vânzător de măturători cu aspirator devenit escroc al cărui joc era să curteze femeile în vârstă (cum ar fi Brach). Și să le convingă să investească în cai de curse de valoare îndoielnică. Bailey a pledat vinovat pentru acuzații care includ fraudă și racket. Iar judecătorul care l-a condamnat la 30 de ani de închisoare a decis că Bailey a jucat probabil un rol în dispariția lui Brach. Deși Bailey a negat acest lucru Matlick a murit în 2011.
Dinții falși ai lui George Washington
Ar fi destul de jenant să-ți îndepărtezi proteza dentară. Așa că imaginează-ți cât de roșu ai fi dacă nu ai găsi o pereche istorică care i-a aparținut lui George Washington. Dar exact asta s-a întâmplat în 1981, când Muzeul Național de Istorie Americană al Instituției Smithsonian a descoperit că o pereche de aparate din Washington. Care fusese împrumutată Smithsonianului în 1965 de către Universitatea din Maryland Dental School, a dispărut dintr-o cameră de depozitare încuiată în care fuseseră păstrate. O percheziție a unității nu a reușit să scoată niciun semn de dinți.
În anul următor, un angajat al muzeului a dezvăluit că placa inferioară a Washingtonului a apărut într-o zonă a muzeului accesibilă doar angajaților Smithsonian. Dar jumătatea de sus încă lipsea. Deși mitul popular îl înfățișează pe Washington ca purtând dinți de lemn, proteza sa conținea de fapt fildeș și aur. Și este posibil ca hoțul să fi distrus relicva pentru a topi aurul și a-l vinde.
Zborul 19
5 decembrie 1945, o echipă formată din cinci TBM Avengers – bombardiere torpiloare propulsate de prop – a decolat dintr-o bază navală din Fort Lauderdale, Florida. Zborul a fost prima etapă a unui exercițiu de antrenament de rutină de două ore. Care ar fi trebuit să ducă avioanele la cel mult 241 de kilometri distanță de pista de aterizare.
La aproximativ o oră și jumătate de la decolare, turnul de control din Fort Lauderdale a primit un mesaj ciudat de la șeful de zbor al echipei, care părea confuz și îngrijorat: „Ambele busole sunt scoase și încerc să găsesc Fort Lauderdale, Florida.” Au urmat mai multe discuții între turn, pilotul principal și studenții piloți ai celorlalte avioane. În timp ce acesta încerca să stabilească unde se aflau.
Când avioanele nu s-au întors, o aeronavă PBM Mariner cu un echipaj de 13 oameni a fost trimisă să le caute. Nici acel avion nu s-a mai întors niciodată. Armata americană a lansat apoi una dintre cele mai mari căutări din istorie. Cu sute de nave și avioane examinând peste 200.000 de mile pătrate (517.998 de kilometri pătrați) din Oceanul Atlantic și Golful Mexic. Dar nicio urmă a avioanelor nu a fost găsită vreodată.
De atunci, misterul Zborului 19 rămâne unul dintre cele mai derutante din istoria aviației. Oferind mai mult hrană pasionaților paranormali care cred în Triunghiul Bermudelor. Realitatea este mai simplă, chiar dacă mai tragică. Instructorul-pilot credea că se afla peste Florida Keys, când era de fapt peste Bahamas. A schimbat cursul de mai multe ori, iar avioanele au rămas fără combustibil și s-au prăbușit.
Echipajul Mary Celeste
Mary Celeste este un fel de versiunea maritimă a zborului 19 din secolul al XIX-lea, cu excepția faptului că nava în sine a fost de fapt recuperată. În decembrie 1872, nava britanică Dei Gratia se afla la aproximativ 400 de mile (644 de kilometri) est de insulele Azore. Care se află la 1.000 de mile (1.609 de kilometri) vest de Portugalia, când echipajul său a văzut o altă navă plutind în depărtare. Acea navă s-a dovedit a fi Mary Celeste. Care plecase din New York cu opt zile mai devreme într-o călătorie la Genova, Italia.
Când marinarii britanici s-au îmbarcat pe Mary Celeste, au rămas nedumeriți. Lucrările membrilor echipajului erau încă în cartierul lor. Iar încărcătura de 1.701 de butoaie de alcool industrial era intactă. Nava avea suficientă hrană și apă pentru a rezista șase luni pe mare. Deci unde erau oamenii? Echipajul Mary Celeste, format din căpitanul Benjamin Spooner Briggs, soția sa și fiica de 2 ani, plus șapte membri ai echipajului, dispăruse, la fel ca și singura barcă de salvare a navei. Ultima intrare în jurnal a fost cu 11 zile înainte ca nava să fie găsită goală.
Nu exista decât un singur indiciu despre ceea ce s-ar fi putut întâmpla. Una dintre cele două pompe ale navei fusese parțial dezasamblată. Iar în fundul navei stropise apă, sugerând că Mary Celeste suferise o defecțiune mecanică. Chiar și așa, Mary Celeste încă putea naviga. O teorie este că căpitanul a crezut din greșeală că era pe cale să se scufunde. Așa că au abandonat nava pentru o barcă de salvare și s-au înecat pe mare. Există și explicații mai sălbatice. De la o revoltă la un atac al unui monstru marin, dar peste 140 de ani, nimeni nu știe cu adevărat.
Starul pro baschet John Brisker
La începutul anilor 1970, Brisker a fost un atacant de stele pentru Pittsburgh Condor ai defunctei Asociații Americane de Baschet, cu o medie de 26 de puncte pe meci. Dar atingerea lui blândă și rapiditatea lui au fost umbrite de reputația sa de bătaie amenințătoare și înfierbântată. Odată a fost nevoie de patru ofițeri de poliție pentru a-l supune într-o ceartă în afara tribunalului. După ce și-a încheiat cariera în 1975 cu Seattle SuperSonics de la NBA, Brisker a încercat să opereze un restaurant. Dar în cele din urmă a eșuat. În februarie 1978, Brisker a călătorit în Africa cu un prieten, se presupune că pentru a pune bazele unei afaceri de import-export. Care spera să-i revină averile și să-i ajute să-și plătească creditorii.
Aproximativ șase săptămâni mai târziu, Brisker a sunat din Kampala, Uganda, pe însoțitorul său, Melvis Diane Williamson. Spunându-i că în curând o va trimite după ea și pe fiica lor mică. Asta a fost ultima ce a auzit cineva de el. De-a lungul anilor, zvonurile au persistat că Brisker a fost ucis în timp ce lupta ca mercenar pentru Idi Amin. Sau că a fost ucis după ce a intrat în conflict cu dictatorul ugande. Care a avut o serie și mai rea decât Brisker.
Alte povești îl au în derivă în Guyana și moare în masacrul din Jonestown din noiembrie 1978. Sau poate că și-a luat o nouă identitate și este în viață undeva astăzi. După cum a spus un scriitor de sport din Seattle, „Tot ceea ce știe oricine este că uriașul a strălucit pentru scurt timp pentru SuperSonics și a dispărut din vedere”.