Natura face ca toate mamele să fie minunate pentru puii lor, astfel că nu pot exista mame mai bune sau mame mai puțin bune. Însă, unele zodii sunt făcute cu adevărat pentru a fi mame și pentru a-și îngriji pruncii într-un mod aparte, pentru că, și ele la rândul lor, au avut mame care au avut în sânge această vocație și da, această este o vocație și este, mai mult sau mai puțin, ereditară.

Mama în zodia pești

Sunt înzestrate cu un calm care nu poate fi alungat vreodată. Are o răbdare foarte mare cu pruncii lor și știu atunci când să le dea o lecție, însă cu cea mai mare iubire. Mamele în zodia pești nu-și mustră copilul atunci când, din neștiință sau din alte cauze, greșește, ci îl ia la pieptul ei cu multă dragoste și îi explică cu răbdare ceea ce a greșit și care este soluția pentru ca acea greșeală să nu mai fie repetată. Pun foarte mult accent pe comunicarea deschisă între mama și copil, iar acest lucru va suda, în timp, o relație armonioasă și de încredere deplină. De regulă, copiii care sunt crescuți de către o mamă pești, vor dezvolta, începând cu vârstele fragede ale copilăriei, profunde abilități ș înclinații care au la bază arta, frumosul și sensibilitatea.

Mama în zodia săgetător

Sunt foarte sigure pe ele, calme și răbdătoare în fața copiilor lor. Mamele în zodia săgetător se comportă în fața copiilor lor așa cum ș-ar dori acestea ca pruncii lor să fie atunci când vor crește. Acestea au niște exigențe și credințe bine sudate pe care le insuflă copiilor lor de la vârste extreme de fragede, cum ar fi: onestitatea este primordială, munca încununează omul, sinceritatea este esențială, constanța, fidelitatea și dăruirea sunt calități foarte rare în ziua de astăzi, așa că numărul oamenilor care le dețin trebuie mărit. Femeiele în săgetător pot forma foarte buni lideri.

Mama în zodia fecioară

Este foarte atentă cu puii ei. Le insuflă, de mici fiind, darul ambiției și importanța ei în viață. Sunt foarte răbdătore și nici nu se complică cu explicații pompoase pe care să le ofere. Mamele în zodi fecioară merg pe simplitate și consideră echilibrul a fi esential în educarea copiilor. Le oferă foarte multă susținere copiilor lor și le oferă alternative cu privire la diferitele aspecte ale vieții, oferind, în același timp, și o libertate de exprimare și alegere, bineînțeles, sub stricta supraveghere a acesteia.