Reclamă

De sărbători nimeni nu se mai abține de la mâncarea tradițională sau internațională, preparatele vor face cu ochiul unor zodii. Cozonaci, prăjituri, torturi, tobă, sarmale sau friptură sunt doar câteva delicatese cărora le este greu sa le reziști.

Kilogramele însă, se vor vedea bine pentru trei zodii. Aceștia vor suferi de nechibzuința de care vor da dovadă în perioada de Sărbători și se vor îngrășa destul de mult. Ideal pentru aceștia ar fi să mai adauge puțină mișcare, oricât de greu li s-ar părea. Deși este mai confortabil să stai cu prietenii și familia la încă o felie de cozonac decât să ieși să alergi, alegerile se vor vedea.

pixabay

Rac

Racii deja stau prost cu numărul de kilograme acumulate, dar nu vor avea nicio remușcare în această privință. Deviza lor este „Trăiesc ca să mănânc”, iar cest lucru se va vedea la mesele de Sărbători. Se vor înfrupta din fiecare preparat până când vor observa și rudele și se vor întreba când te vei opri. A doua zi vor regreta, dar pentru supărare, vor mai lua o bucățică de prăjitură să se îndulcească și să le treacă. Te gândești să începi o dietă și să mergi la sală, dar după sărbători că ar fi păcat să nu te atingi de atâtea preparate gustoase acum.

Gemeni

„Oare cum este plăcinta cu mere? Sarmalele sunt bine fierte? Cozonacul are nucă? Dar oare cârnații sunt destul de afumați? Ia sa gust puțin să îmi dau seama…” Așa va fi orice geamăn care se întoarce acasă de Crăciun. Ei sunt niște gurmanzi în adevăratul sens al cuvântului. Curiozitatea gastronomică îi vor face să se oprească la fiecare preparat până vor cădea lați pe o canapea cu burta plină.

Fecioara

Fecioarele își vor pregăti un plan alimentar de acasă. „Doar gust” își vor spune acestea și că sigur nu vor adăuga nici măcar 200 de grame. Dar, din păcate, „doar gust” va ajunge în „gust din fiecare preparat”, iar cum mâncarea tradițională este bună, se va exagera. Dacă sunt mai multe alimente, iar va fi o problemă. Astfel că cele câteva sute de grame care nici nu trebuiau să apară, vor ajunge la câteva kilograme într-un timp scurt.


Reclamă

Share.

Pasionată de dezvoltare personală, călătorii și citit, ea este atrasă de noutățile și momentele cheie din industria din spațiul public. Andreea face și voluntariat, fiind o persoană implicată în comunitate și în soluționarea problemelor societății căutând să se dezvolte atât pe plan personal, cât si profesional.

© 2024 Editura Substantial SRL – substantial.ro